Fondul de investiții Innova Capital preia și rețeaua de magazine Optiplaza, brand românesc pe piață din 2004 și având astăzi 46 de magazine la nivel național, după ce recent a preluat firma Optical Network, care deține rețeaua de magazine OPTIblu.
Fondul, cu sediul în Varșovia (Polonia), preia întreaga participație a firmei.

Firma, controlată de AMC Covasna (89%, deținută de Marius Chiriac și Cristian Beres) și de Paul Licșor, deține două lanțuri de comerț cu amănuntul, respectiv Optiplaza și Optica Express.
Planul Innova este de a extinde rețeaua actuală de vânzare cu amănuntul din România.
Anul trecut, cu peste 230 de angajați, Optiplaza a avut afaceri de 43,7 milioane lei și un profit net de circa 1 milion lei.
Firma are sediul în Brașov.