Aproape 70 de alerte false cu bombă au vizat în ultimele cinci zile aeroporturile din Franța, a anunțat ministrul francez al Transporturilor, Clement Beaune. Majoritatea amenințărilor au venit de pe un email din Elveția.
"Mari imbecili, chiar mari delincvenți", a spus Beaune referindu-se la autorii amenințărilor, potrivit News.ro.
"Aproape 70 de false amenințări cu bombă au vizat aeroporturile franceze începând de miercuri, trimise aproape de fiecare dată de la aceeași adresă de e-mail din Elveția", a declarat duminică ministrul francez. "Din păcate, au fost aproape 70 de alerte de acest tip care au vizat aeroporturile noastre începând de miercuri, dar, din fericire, mult mai puține ieri, sâmbătă, prima zi de vacanță pentru mulți francezi", a precizat Clément Beaune, invitat la Questions politiques (France inter, France TV, Le Monde).
În afară de aeroporturi, unele instituții publice au fost de asemenea vizate. Palatul Versailles a fost evacuat temporar duminică, pentru a șaptea oară în opt zile. Un suspect a fost arestat vineri pentru singura alertă emisă prin telefon cu privire la palat, celelalte fiind postate pe un site guvernamental, potrivit unor surse din cadrul poliției.
CITEȘTE ȘI FOTO Nicușor Dan: 100 de troleibuze Solaris vor circula în București de la începutul anului viitor60 DE ANCHETE DESCHISE
Ministrul a făcut apel la site-urile de găzduire să ajute autoritățile franceze: "Toată lumea are responsabilitatea, inclusiv platformele și rețelele sociale, să nu fie un mediu pentru acest tip de atac și să coopereze cât mai repede cu autoritățile aviației civile franceze și cu sistemul nostru judiciar". Emiterea de alerte false este "extrem de periculoasă", deoarece mobilizează forțele de securitate "timp de mai multe ore" și forțează o evacuare "în anumite cazuri, astfel încât oamenii se adună afară, ceea ce reprezintă de asemenea o problemă de securitate", a subliniat ministrul. El a indicat că a cerut fiecărui aeroport să depună sistematic o plângere ori de câte ori se primește o alertă prin e-mail sau telefon. În total, "peste 60 de anchete au fost deschise în toate locațiile", a precizat el.
Franța a ridicat la maxim nivelul de alertă al planului anti-atentate Vigipirate de la asasinarea, la 13 octombrie, a profesorului Dominique Bernard în liceul său din Arras (Pas-de-Calais) de către un tânăr dat în urmărire pentru radicalizare islamistă.
Patrulele de poliție și ale Operațiunii Sentinelle au fost intensificate, iar numărul personalului din gări și aeroporturi a fost mărit. Începând de săptămâna viitoare, în aeroporturile din Paris vor fi puse în funcțiune "patrule mai numeroase cu 40%", a anunțat Beaune.