Veste proastă: Fără zile libere suplimentare, pe lângă cele legale, pentru minivacanțe în 2020

Veste proastă: Fără zile libere suplimentare, pe lângă cele legale, pentru minivacanțe în 2020
scris 18 ian 2020

Singura zi liberă suplimentară pentru bugetari în 2020, față de cele stabilite prin lege, este cea de care aceștia au beneficiat deja în data de 3 ianuarie. Potrivit unei legi care este aplicată de anul acesta, Guvernul ar fi trebuit să stabilească până cel mai târziu la data de 15 ianuarie toate zilele libere ce vor fi acordate în 2020, înainte sau după sărbătorile legale, astfel încât bugetarii, dar și firmele din turism să poată ști când vor exista minivacanțe. Guvernul Orban nu a emis o astfel de hotărâre, având în vedere că, potrivit calendarului sărbătorilor legale, anul acesta nu mai există nicio altă zi care să poată fi considerată punte pentru o minivacanță. 

CITEȘTE ȘI EcoFerma României. Transformarea agriculturii înseamnă o viață mai sănătoasă. Lansare ecoferma.ro , portalul cu sfaturi și informații pentru lanțul de producție și de consum ecologic
Urmărește-ne și pe Google News

De ce este important: O lege, adoptată de Parlament și promulgată de președintele Iohannis anul trecut, obligă Guvernul să stabilească până cel mai târziu la data de 15 ianuarie a fiecărui an toate zilele libere ce vor acordate în acel an, înainte sau după sărbătorile legale, astfel încât bugetarii să poată beneficia de o minivacanță.

”Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, se stabilesc prin hotărâre a Guvernuluipentru personalul din sistemul bugetar, zilele lucrătoare pentru care se acordă zile libere, zile care preced şi/sau care succed zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, prevăzute la alin.(1), precum şi zilele în care se recuperează orele de muncă neefectuate”, stabilește legea respectivă.

Autorii noii legi susțin că de o astfel de măsură nu vor beneficia doar bugetarii, ci și firmele din mediul privat, care își vor putea gestiona astfel mai bine activitățile în raport de minivacanțele bugetarilor.

CONFIRMARE Tarom primește ajutor pentru ”salvare” și pentru a se restructura CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Tarom primește ajutor pentru ”salvare” și pentru a se restructura

Guvernul Orban nu a emis însă până la 15 ianuarie o astfel de hotărâre prin care să stabilească zile libere suplimentare, pe lângă cele legale.

Singura zi liberă suplimentară pentru 2020 a fost cea stabilită, la finele anului trecut, pentru 3 ianuarie.

Potrivit unor surse guvernamentale, Guvernul nu a putut stabili noi zile libere având în vedere, că în afara zilei de 3 ianuarie, nu mai există o altă zi posibilă pentru acordarea unei ”punți” pentru o minivacanță.

Astfel, singurele minivacanțe vor fi cele care rezultă în mod firesc din calendarul zilelor libere pentru acest an.

Guvernul Orban se inspiră de la fostul executiv și vrea să extindă acordarea voucherelor de vacanță, cu bani mai mulți pentru extrasezon CITEȘTE ȘI Guvernul Orban se inspiră de la fostul executiv și vrea să extindă acordarea voucherelor de vacanță, cu bani mai mulți pentru extrasezon

Românii au în acest an - bisect, cu 29 de zile în februarie - 15 zile libere legale. Astfel, calendarul zilelor libere legale în 2020 este: 

1 și 2 ianuarie 2020 – Anul Nou (miercuri și joi, iar vineri, 3 ianuarie, a fost liberă) 

24 ianuarie – Ziua Principatelor Române (vineri)

17 aprilie – Vinerea Mare (vineri)

19, 20 aprilie – Paștele (duminică, luni)

1 mai – Ziua Muncii ( vineri)

1 iunie – Ziua Copilului (luni)

7 și 8 iunie – Rusalii – (duminică, luni)

15 august – Adormirea Maicii Domnului (sâmbătă)

30 noiembrie – Sfântul Andrei ( luni)

1 decembrie – Ziua Națională a României (marți)

25 și 26 decembrie – Crăciunul (vineri, sâmbătă).

Profit.ro a anunțat însă recent o modificare în Codul Muncii, care ar permite salariaților să aibă mai multe zile libere, modificare ce poate fi văzută AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
zi libera
minivacanta
vacanta
bugetar
firme
lege
guvern
parlament
2020