Topul agențiilor de turism după cifra de afaceri. Vânzări cumulate de peste 500 milioane euro

Topul agențiilor de turism după cifra de afaceri. Vânzări cumulate de peste 500 milioane euro

Cristian Pandel, proprietarul Christian Tour

scris 3 aug 2016

Christian Tour, firmă deținută de Cristian Pandel, este cea mai mare agenție de turism din România, iar Paravion, aflată în proprietatea fondului spaniol de investiții GED și condusă de Remus Vișan, este cea mai mare agenție de turism online, după cum reiese dintr-un top al primelor 30 de firme din domeniu realizat de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT). Afacerile cumulate ale celor mai mari 30 de agenții depășesc 500 milioane euro.

Topul, trimis membrilor Asociației, clasează pe locul 2, după Christian Tour, agenția de turism Happy Tour, deținută de GED, iar pe locul 3 se află Paravion. Locul 4 este ocupat de Paralela 45, firma șefului ANAT, Alin Burcea, iar pe 5 este Vola.ro, agenție online deținută de Daniel Truică, doi investitori polonezi și fondul de investiții 3TS Capital.

Urmărește-ne și pe Google News

Pentru prima oară în istoria agențiilor de turism, în Top 5 după volumul afacerilor intră două agenții online.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

"După cum este cunoscut, alte topuri publicate nu iau în considerație că agențiile de turism pot raporta legal fie totalul vânzărilor realizate, fie doar comisionul agenției. Chiar dacă între primele 30 de agenții sunt puține cele care folosesc raportarea după comision, ANAT a solicitat și obținut de la mai multe dintre acestea declararea cifrei de afaceri totale realizate în 2015. Cele câteva cazuri ce au ales să nu facă publică suma vânzărilor lor totale în 2015 au fost clasificate după cifra de afaceri raportată", se arată în prezentarea clasamentului întocmit de ANAT.

Potrivit ANAT, suma vânzărilor cumulate a primelor 30 de agenții de turism din România depășește 500 milioane de euro, dintr-o piață totală a pachetelor de vacanță și călătorie estimată la circa un miliard de euro anual în România.

Topul agențiilor de turism după cifra de afaceri. Vânzări cumulate de peste 500 milioane euro

viewscnt
Afla mai multe despre
anat
topul agentiilor de turism
cristian pandel