Domeniul în care nu mai poate fi făcut un top al firmelor

Domeniul în care nu mai poate fi făcut un top al firmelor
scris 27 iun 2016

Nici topurile în turism nu mai sunt ce au fost. Dacă în urmă cu un an-doi era relativ simplu să faci un clasament al agențiilor de turism, luând datele publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor, anul acesta datele nu mai sunt relevante, pentru că unele agenții au ales să raporteze doar comisionul încasat.

Cu doi ani în urmă, ca să demonstreze că deține cea mai mare agenție de turism, Dragoș Anastasiu a schimbat codul CAEN al firmei Touring Europabus din "transporturi" în "activități ale agențiilor turistice". Anastasiu a explicat atunci că mare parte a volumului afacerilor sunt vânzările de vacanțe, iar partea de transport tot turism este, de până la urmă. Firma, care avea într-adevăr cifra de afaceri mai mare decât a celorlalte agenții de turism, a devenit oficial numărul 1 pe această piață și a apărut pe primul loc în topurile presei, cu afaceri nete de 297 milioane de lei în 2014. Firma a înregistrat și un profit net de 2,1 milioane de lei.

Urmărește-ne și pe Google News

În acest an, însă, când au fost publicate datele pe site-ul Ministerului Finanțelor, Touring Europabus coborâse ca volum al afacerilor la 90,7 milioane de lei, de peste trei ori mai mic decât cel din anul anterior. Cifra de afaceri din bilanțul pe 2015 este raportată în concordanță cu ideea de responsabilitate pe care compania o are față de clienții săi: există activități (de exemplu de turoperare sau transport) în care compania are întreaga responsabilitate, și aici cifra de afaceri corespunde cifrei de vânzări. Există și alte activități unde compania este intermediar (de exemplu la bilete de avion), iar acolo cifra de afaceri este egală cu marja brută. Volumul real al vânzărilor firmei pentru anul trecut, spun reprezentanții Touring Europabus, a fost de 340 de milioane de lei, în creștere cu 14% față de anul precedent. Există două moduri în care se poate ține contabilitatea, având același rezultat final, au explicat reprezentații firmei. "Noi am înțeles să ținem contabilitatea în anul 2015 conform celor expuse mai sus, în urma recomandării auditorilor, precum și a unor precizări făcute de Ministerul de Finanțe în acest sens", au completat ei.

Ultima soluție în turism: când nu poți și nici bani n-ai, îl chemi pe Taleb Rifai CITEȘTE ȘI Ultima soluție în turism: când nu poți și nici bani n-ai, îl chemi pe Taleb Rifai

Într-adevăr, agențiile pot opta pentru două tipuri de raportări - cea clasică, unde cifra de afaceri arată tot volumul rulat într-un an, și raportarea pe comision încasat. Christian Tour, firmă deținută de Cristian și Marius Pandel, a rămas fidelă primei variante, iar cifra de afaceri raportată anul trecut, peste 246 de milioane de lei (și un profit net aferent de 3,5 milioane de lei), o arată ca fiind cea mai mare agenție de turism din România, lucru care nu-i miră pe cei din domeniu. Anul trecut, după cifrele raportate la Finanțe, Christian Tour avea afaceri de 213 milioane de lei și era devansată de Touring Europabus și de Perfect Tour.

Practic, în acest an, după datele oficiale, Christian Tour este cea mai mare agenție de turism din România. Neoficial, însă, și mai greu de demonstrat, firma fraților Pandel este devansată de Touring Europabus, care susține că a avut vânzări reale de 340 de milioane de lei anul trecut. Și mai neoficial decât atât, dacă se poate spune așa, toți jucătorii din turism știu că cel mai mare vânzător de vacanțe din țară, cel mai mare turoperator și organizator de chartere e Christian Tour. "Ne asumăm rolul  de agenția numărul 1 din România, agenția cu cele mai multe zboruri charter - peste 40 pe săptămână, cei mai mulți turiști - 200.000 pe an, cele mai multe tipuri de pachete proprii și cel mai complex pachet turistic", a declarat pentru Profit.ro Marius Pandel, CEO Christian Tour. Pandel spune că nicio agenție românească nu s-a apropiat vreodată, după '90, de cifra de 200.000 de turiști.

Perfect Tour, firma deținută de Corina Păcuraru și care condusese și ea topul agențiilor cu doi ani în urmă, a căzut anul mai jos de locul 5, cu afaceri de 179 milioane de lei, față de 226 milioane de lei cu un an în urmă, și pierderi nete de 1,3 milioane de lei, după ce în 2014 avusese profit net de 1,3 milioane lei. Pentru firma fostei soții a lui Marcel Păcuraru declinul arătat de cifre a fost abia începutul, pentru că la finalul anului i s-au blocat pentru câteva zile conturile din cauza unor probleme vechi cu justiția ale fostului patron, moment în care și-a pierdut jumătate din volumul afacerilor, adică toți clienții corporate.

Dacă la topul după cifra de afaceri clasamentele sunt discutabile, nimeni nu contestă că cea mai profitabilă agenție din România este, de departe, Business Travel Turism. Firma specializată în turismul corporate, una dintre cele mai mari din România pe acest segment, deținută de Paula Dobrescu, a încheiat anul trecut cu un profit net de peste 5 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 73 de milioane de lei, care o plasează în primele zece locuri ale topurilor oficiale sau neoficiale realizate și după volumul afacerilor. Cifra de afaceri pentru segmentele de prestări servicii turistice externe, cât și serviciile turistice prestate persoanelor fizice evidențiată în situatiile financiare depuse la Ministerul  Finanțelor, este raportată  pe comisionul realizat de agenție, a explicat Paula Dobrescu, adăugând că volumul de vânzări realizat de companie în anul 2015 este de 92,6 milioane de lei. Firma a fost și în 2014 cea mai profitabilă agenție din România, cu un rezultat net de 4 milioane de lei, aferent unor afaceri de 68 milioane de lei. Paula Dobrescu amintește că în 2014, Business Travel Turism a intrat în parteneriat cu ATPI, unul din liderii mondiali de travel management, iar implementarea celor mai noi tehnologii ale grupului i-a permis accesul la piața internaționala de business travel. "Prestăm servicii de travel <<following the sun>> din SUA până în India", a spus ea. Și criza economică de anii trecuți a ajutat mult la reașezarea mentalității de business, iar firma s-a orientat către servicii de travel "cross border". Participarea în parteneriat la contractele globale a asigurat Business Travel Turism o putere de negociere mai mare cu furnizorii.

Briza CITEȘTE ȘI Briza

Revenind la clasamentul după volumul afacerilor, Happy Tour, firma care l-a condus detașat pe vremuri, când era deținută de Nicolae Demetriade, a revenit în top 3 anul trecut, crescându-și afacerile la 194,4 milioane de lei, de la 168 de milioane de lei în 2014. Din nefericire, și pierderile firmei deținute de fondul spaniol de investiții GED au urcat exponențial, la 5,5 milioane de lei, față de 1,5 milioane în 2014. Raportarea cifrei de afaceri a Happy Tour a fost făcută la fel ca în anii precedenți, iar cifra de afaceri a crescut de la an la an, compania susținând că a raportaat și în 2015 profit operational. În ceea ce privește pierderile nete, acestea sunt raportate din cauza amortizării investițiilor anterioare.

Una din investițiile anterioare ale Happy Tour este și Paravion, compania care a devenit din acest an cea mai mare agenție de turism online din România și a intrat în primele cinci agenții la nivel național după volumul afacerilor. Firma condusă de Remus Vișan a avut cea mai spectaculoasă ascensiune anul trecut, mărindu-și volumul afacerilor la 193 milioane de lei față de 77 milioane, cu un an în urmă. Creșterea de 150% este susținută de invesțiile în tehnologie, dar mai ales de diversificarea ofertei Paravion, care a integrat cei mai mari turoperatori din România, devenind o agenție completă din punct de vedere al ofertării produselor turistice: bilete de avion, cazări, city-break-uri, pachete charter, transferuri, rent-a-car, asigurări de călătorie și notificări privind siguranța călătoriei, spune Remus Vișan. Toate liniile de business au crescut la Paravion, de la biletele de avion la pachetele de vacanță. Nu același lucru se poate spune despre profitul net, care a fost cu minus, agenția având anul trecut pierderi nete de 1,1 milioane de lei, față de 2,5 milioane cu un an în urmă. "Avem profit operațional. Să nu uităm că achiziția Paravion s-a facut pe o societate comercială nou înființată. Nu s-a cumpărat o firma, ci o linie de business", a mai spus Vișan.

În topul oficial, după datele de la Finanțe, Paravion este a treia mare agenție din România, fiind devansată doar de Christian Tour și Happy Tour. În clasamentul neoficial, însă, unde intră și datele companiilor care au raportat doar comisionul, pe primul lor este Touring Europabus, cu 340 de milioane de lei, Christian Tour, cu 246 de milioane de lei și Eximtur, cu 194,7 milioane de lei, puțin peste Happy Tour (194,4 milioane de lei). Pe site-ul Ministerului Finanțelor, Eximtur, o compania care s-a aflat permanent în ultimii ani în topul agențiilor de turism, s-a înregistrat cu o cifră de afaceri pe anul trecut de 15,7 milioane de lei, față de 175 milioane de lei în 2014, și un profit net de 1,2 milioane de lei față de 1,1 milioane de lei cu un an în urmă. Dar nici în acest caz cifra de la Finanțe nu reflectă volumul vânzărilor. În baza modificărilor survenite în legislația financiar - contabila specifică, precum și  de comun acord cu auditorul extern al situațiilor financiar - contabile  ale companiei, Eximtur a modificat politicile contabile prin trecerea la înregistrarea  pe cifra de afaceri a sumelor provenind din comisionul activităților de agenție de călătorii, a declarat pentru Profit.ro Lucia Morariu, proprietara Eximtur.

Mohammad Murad: Ministrul Costin Borc este printre cei mai neimplicați șefi ai turismului din ultimii 25 de ani CITEȘTE ȘI Mohammad Murad: Ministrul Costin Borc este printre cei mai neimplicați șefi ai turismului din ultimii 25 de ani

Dezavantajele raportării pe comision, spune ea, sunt imaginea unei cifre mai mici a vânzărilor decât alți competitori care nu aplică acest sistem, care poate influența eventuale clasificări sub potențialul real al firmei la evaluarea în cadrul unor licitații. Avantajul, în schimb, este dat de o mai mare acuratețe a veniturilor reale în relatie cu responsabilitatea, spune Lucia Morariu, care adaugă că schimbarea modului de raportare nu influențează volumul taxelor și impozitelor plătite de firmă. Ea crede că topurile în domeniul agențiilor de turism devin din ce în ce mai puțin relevante și mai greu de realizat, deoarece agențiile de călătorii sunt înregistrate pe două coduri CAEN (7912 și 7911), în unele cazuri chiar și pe alte coduri CAEN, astfel încât devine dificilă comparația între activități de același tip. Din ce în ce mai multe agenții de turism mari trec la înregistrarea comisionului pe cifra de afaceri, iar Lucia Morariu crede că, de regulă, asta se întâmplă și pentru că acestea, devenind întreprinderi mari, mari contribuabili sau pur și simplu pentru că așa consideră că e mai bine pentru firmă, aleg sau sunt obligate prin lege să își auditeze situațiile financiare cu auditori independenți. În astfel de cazuri auditorii pot solicita înregistrarea pe cifra de afaceri doar a comisionului realizat. 

O altă mare agenție românească, Paralela 45, a ieșit de câțiva ani din topurile oficiale, atunci când a trecut la raportarea pe comision. La Finanțe agenția are un volum al afacerilor de 29 de milioane de lei, dar Burcea spune că volumul real, dacă n-ar fi raportant pe comision, ar ajunge la 43 de milioane de euro, adică în jur de 193 de milioane de lei, ceea ce ar plasa-o în top 5. "Noi avem audit cu Deloitte, iar acestia ne-au spus că forma corectă de raportare este pe comision", a explicat Burcea, proprietarul Paralela 45. Firma a avut anul trecut un profit net de aproape 2,6 milioane de lei, față de 1,8 milioane cu un an în urmă.

Vola.ro a anunțat și ea, la finalul anului, trecut că urmează să aibă o cifră de afaceri de 43 de milioane de euro, ceea ce ar plasa-o în top 5. Firma nu a depus, încă, bilanțul pe anul trecut la Ministerul Finanțelor, iar reprezentanții ei nu au răspuns Profit.ro, care a cerut detalii despre rezultatele anului trecut. În 2014, agenția online care îi are ca acționari pe Daniel Truică, doi polonezi și fondul de investiții 3TS Capital, a încheiat anul 2014 cu afaceri de 122 de milioane de lei și profit net de aproape 900.000 de lei.

O altă mare companie de turism, Aerotravel, deținută de Mihai David, a avut anul trecut un rulaj de 137 de milioane de lei (și un profit net de 584.000 de lei), deși la Finanțe apar doar 23,8 milioane de lei. "Din punctul nostru de vedere, această abordare este concludentă pentru activitatea  unei agenții de turism. Venitul nostru îl constituie doar comisionul practicat pentru serviciile turistice oferite clienților.
Diferența o reprezintă doar sume care tranzitează conturile companiei", spune Antonio Nițu, directorul general al Aerotravel. Dezavantajul raportării fiscale doar a comisionului, crede el, este efectuarea unor clasamente care nu reflectă realitatea cifrei de afaceri.

Într-adevăr, doar pentru primele cinci poziții în topul agențiilor concurează în jur de zece companii, iar probabil că pentru primele zece concurează 20 de firme. Dar aceste lucruri contează mai puțin pentru turiști, care țin cont, sau ar trebui să țină, de raportul calitate preț. Iar aici e și mai greu de făcut un top.

viewscnt
Afla mai multe despre
agentii turism
top
afaceri
profit