Măsurile de limitare a consumului de apă în regiunea La Axarquía din Malaga, sudul Spaniei, au dus deja la primele închideri de piscine, transmite presa locală. Seceta prelungită din regiune afectează astfel nu doar localnicii, ci și afacerile din turism, Malaga fiind o destinație preferată pentru britanici.
Autoritățile au interzis și stropirea grădinilor și a parcurilor, motiv pentru care unele asociații de proprietari își concediază grădinarii, arată G4Media.ro.
Aceste consecințe ale măsurilor de economisire a apei au fost prevăzute abia pentru luna septembrie, dar ele au intrat în vigoare mult mai devreme din cauza secetei cronice.
Interzicerea curățării cu apă a străzilor, trotuarelor și fațadelor, umplerea sau reumplerea piscinelor, utilizarea fântânilor ornamentale fără circuit închis și a dușurilor și pompelor publice sau oprirea apei în timpul nopții – sunt câteva dintre măsurile care au fost luate în mai multe municipalități din provincie – în special în cele care depind de rezervorul aproape gol La Viñuela.
Cele mai multe probleme sunt cauzate de interdicția de reumplere a piscinelor în municipalitățile turistice, cum ar fi Vélez-Málaga și stațiunea balneară Torrox-Costa, de obicei foarte aglomerată.
Pe baza datelor de la registrul funciar, provincia Málaga are în prezent 78 606 piscine. Dintre acestea, 2 940 sunt situate în Vélez-Málaga, deși nu este municipalitatea cu cele mai multe piscine din provincie. Orașul Málaga și Marbella au mai multe, cu 5.926 și, respectiv, 10.744.