Românii, printre europenii prea săraci pentru a-și permite un concediu

Românii, printre europenii prea săraci pentru a-și permite un concediu
scris 3 aug 2021

Aproximativ 28% dintre cetățenii Uniunii Europene, sau 35 milioane de persoane, nu își permit să meargă într-o vacanță de vară timp de o săptămână, o cifră care crește la 59,5% pentru persoanele cu venituri sub rata riscului de sărăcie, arată un studiu publicat de Confederația Europeană a Sindicatelor (CES), informează AFP.

În rândul persoanelor care trăiesc în risc de sărăcie, adică cu mai puțin de 60% din venitul mediu, Grecia este în cea mai proastă situație, în condițiile în care 88,9% din persoanele amenințate de sărăcie nu își permit să plece o săptămână în vacanță. Urmează, în ordine, România (86,8%), Croația (84,7%), Cipru (79,2%) și Slovacia (76,1%), a precizat CES.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO&FOTO Cel mai spectaculos proiect de infrastructură din România CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Cel mai spectaculos proiect de infrastructură din România

În cifre absolute, cel mai mare număr de persoane în această categorie se regăsește în Italia - 7 milioane de persoane, Spania - 4,7 milioane, Germania - 4,3 milioane, Franța - 3,6 milioane, Polonia - 3,1 milioane și România - 3,077 milioane de persoane, scrie Agerpres.

Mulți dintre europenii cu venituri mai mici de 60% din medie sunt șomeri sau pensionari, dar acest grup include și milioane de muncitori plătiți cu salarii mici, în special cei care câștigă salariu minim legal.

O analiză a datelor Eurostat arată că inegalitățile în materie de concedii între cei mai săraci muncitori și ceilalți au crescut în 16 state membre pe parcursul ultimului deceniu. De exemplu, în România, 86,8% dintre cei care sunt supuși riscului sărăciei nu pot să plece în vacanță, comparativ cu 46,7% pentru cei cu venituri de peste 60% din medie. Acest decalaj de 40,1 puncte procentuale a crescut cu 17,1 puncte procentuale începând din 2010. Este vorba de cea mai mare creștere a decalajului înregistrată în ultimul deceniu în rândul statelor membre.

Traficul pe Aeroportul din Iași a ajuns la 60% din cel înregistrat înaintea pandemiei. Negocieri cu noi companii aeriene CITEȘTE ȘI Traficul pe Aeroportul din Iași a ajuns la 60% din cel înregistrat înaintea pandemiei. Negocieri cu noi companii aeriene

"Creșterea inegalității în materie de vacanțe arată că beneficiile creșterii economice în Europa de-a lungul ultimului deceniu nu au fost împărțite corect", a declarat Secretarul General Adjunct al CES, Esther Lynch.

Confederația Europeană a Sindicatelor (CES) militează pentru întărirea unei propuneri de directivă europeană cu privire la salariile minime adecvate, care ar urma să fie examinată de Parlamentul European după vacanța de vară. Confederația sindicală pledează pentru introducerea unui "prag decent" care ar garanta că salariile minime legale nu vor putea fi mai mici de 60% din salariul mediu și 50% din salariul mediu al oricărui stat membru.

În prezent, 17 state membre UE au un salariu minim legal mai mic de 60% din salariul mediu național, subliniază Confederația Europeană a Sindicatelor (CES).

Propunerea de directivă europeană prevede reguli obligatorii pentru cele 21 de state UE care au deja un salariu minim pentru a favoriza creșterea lor, dar nu fixează un prag minim uniform la nivel european. De asemenea, nu obligă introducerea unui salariu minim în cele șase state care nu dispun de așa ceva (Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia și Suedia). 

viewscnt
Afla mai multe despre
concediu
grecia
eurostat
salariu