Turiștii care vor veni pe litoral în sezonul viitor ar putea face croaziere pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, de la Agigea până la Murfatlar, iar apoi ar urma să fie preluați de autocare și duși să viziteze câteva atracții din zonă, precum Tropaeum Traiani de la Adamclisi și mănăstirile Peștera Sfântului Apostol Andrei și Dervent.
Directorul Administrației Canalelor Navigabile, Daniel Georgescu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că dorește ca din sezonul viitor să fie efectuate de cel puțin două ori pe săptămână croaziere pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, între Agigea și Murfatlar, scrie News.ro.
"Ne dorim ca de la sfârșitul lunii mai - începutul lunii iunie să se facă măcar de două ori pe săptămână acele croaziere de la Ecluza Agigea către Portul Murfatlar. De acolo, turiștii să fie preluați de autocare și să meargă la Tropaeum Traiani, la bisericile de cretă și la mănăstirile Dervent și Peștera Sfântului Andrei", a afirmat Daniel Georgescu.
El a precizat că voiajul de la Agigea la Murfatlar ar dura aproximativ o oră - o oră și jumătate, iar apoi drumul către acele obiective turistice cel puțin tot o oră și jumătate.
Apoi, turiștii respectivi ar fi duși la unitățile de cazare tot cu autocarele și nu cu nava de croazieră cu care veniseră.
Directorul Administrației Canalelor Navigabile a precizat că sunt discuții avansate cu operatori de turism și cu o firmă din Galați care și-a manifestat interesul pentru a pune la dispoziție o navă de croazieră pentru realizarea acestui proiect.