Hotelierii și autoritățile spaniole, îngrijorate de o intensificare a actelor de vandalism vizând turismul în țară. VIDEO atac asupra unui autocar cu turiști

Hotelierii și autoritățile spaniole, îngrijorate de o intensificare a actelor de vandalism vizând turismul în țară. VIDEO atac asupra unui autocar cu turiști
scris 7 aug 2017

Spania, de la Barcelona până în Baleare, se confruntă cu o ascensiune a mișcărilor anticapitaliste care protestează, uneori prin acte de vandalism, față de turiștii din țara iberică, deși aceștia reprezintă o sursă importantă de venit la bugetul de stat, relatează Liberation.

În ultimele luni, Barcelona se confruntă cu o înmulțire a atacurilor vizând centrele de închiriere a bicicletelor, a inscripțiilor graffiti pe zidurile hotelurilor cu mesaje precum „Să apărăm cartierele împotriva acestei ciume!” și „Turiști, plecați acasă!” sau a amenințărilor vizând hoteluri din centru. În spate se află o mișcare anticapitalistă, Endavant, care nu se limitează la a comite tot felul de agresiuni vizând afluxul de turiști din capitala catalană, ci și filmează faptele și le publică pe rețele de socializare.

Urmărește-ne și pe Google News

Un atac asupra unui autocar cu turiști a fost înregistrat VIDEO în weekend și poate fi văzut AICI.

Iar acești militanți radicali nu sunt singurii de acest tip: de la sfârșitul lunii iunie, atât în Catalonia, cât și la Valencia și în Baleare, colectivul Arran (anticapitalist, care vrea o „Catalonie mare”), comite acțiuni similare: aruncă asupra turiștilor de la terase confetti, protestează în portul de agrement de la Palma de Mallorca, blocând accesul iahturilor, intră strigând în restaurante din centrul Palmei și chiar a luat cu asalt un autobuz din Barcelona, scrie News.ro.

ECOU AMPLU

Instituțiile statului, hotelierii și presa din Spania denunță la unison aceste „acte de vandalism”. „Indiferent de motive și de revendicările radicalilor, a pune în pericol viața celor care ne vizitează nu poate să aibă niciun gram de legitimitate”, spune, furiousă, Pilar Carbonell, directoare generală pentru turism în Baleare.

Deși astfel de acte sunt făcute numai de grupări foarte mici (Arran, de exemplu, are numai 500 de membri), Spania turistică tremură: ecoul este mai mare decât actele de vandalism în sine. Iar, în mijlocul verii, acest sector, care a fost întotdeauna un stâlp al economiei naționale, nu a fost niciodată atât de crucial. În condițiile în care Spania luptă pentru a atinge din nou vitalitatea crizei economice din 2008, turismul susține piața muncii, impulsionează creșterea economică (de circa 3%) și permite alimentarea bugetului pentru cheltuieli sociale.

CONFIRMARE AKTA intră pe telefonie mobilă și devine operator quad play CITEȘTE ȘI CONFIRMARE AKTA intră pe telefonie mobilă și devine operator quad play

Cifrele din primul semestru al acestui an, publicate recent, oferă o idee privind această dependență extremă: 37 de de miliarde de euro cheltuiți de vizitatorii străini, dintre care opt în Catalonia și 5,2 în Arhipelagul Baleare.

În primele șase luni ale anului, 36,3 milioane de persoane au vizitat Spania – o creștere cu 14,8% față de anul trecut.

Asfel, la nivel macroeconomic, turismul asigură 10% din PIB și două milioane de locuri de muncă. Numai în Catalonia, turismul generează aproximativ 50 de miliarde de euro.

“MODELUL DE DEZVOLTARE TURISTICĂ DETERIOREAZĂ STILUL DE VIAȚĂ URBAN”

Actele de vandalism din țara iberică sunt un fenomen mai puțin izolat decât pare la o primă vedere. În primul rând, pentru că grupările vinovate fac parte din CUP, o mișcare anticapitalistă și separatistă care exercită o influență puternică în actualul proces separatist care va duce, pe 1 octombrie, la un referendum privind independența Cataloniei. Consultarea populară este respinsă de Guvernul central de la Madrid.

Principiul după care acționează ei este: dacă această regiune este a noastră, să nu lăsăm turiștii să o distrugă sau să o modifice. Astfel, aceste mini-echipe de comando turistofobe exprimă cu violență o nemulțumire generalizată în Spania – și în alte țări europene – față de faptul că afluxul masiv de vizitatori transformă cartierele, fac viața mai scumpă, împing localnicii către periferie și modifică tipul de magazine și chiar de a face comerț.

“Nu turiștii sunt problema, vor fi întotdeauna bineveniți. Problema este modelul de dezvoltare turistică, ce afectează țesătura urbană și autenticitatea sa”, a atras atenția Janet Sanz, însărcinată cu urbanismul la Primăria Barcelona.

De doi ani, municipalitatea, condusă de Ada Colau, o fost militantă împotriva evacuărilor imobiliare, se luptă împotriva înmulțirii apartamentelor turistice, adesea fără licență, care sunt oferite pe platforme de închiriere sezonieră. Un nou Plan de Urbanism prevede o „scădere turistică” în cartierele centrale.

Deși sentimentul de saturație este național, acesta devine evident în special în regiunile turistice unde naționalismul este puternic. Astfel, manifestațiile de respingere (simbolice sau violente) sunt mai pregnante în zonele catalane și în Țara Bascilor, care își pansează rănile după patru decenii de terorism separatist. 

viewscnt
Afla mai multe despre
barcelona
baleare
turism