Președintele Consiliului Județean (CJ) Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat faptul că județul Dâmbovița a obținut în instanță Sfinxul și Babele din Bucegi, unele dintre cele mai cunoscute monumente naturale ale României. Sfinxul și Babele sunt amplasate la granița dintre Prahova și Dâmbovița iar cele două județe își dispută în instanță proprietatea asupra terenului pe care sunt așezate monumentele.
„Mă bucur să le transmit dâmbovițenilor că joi, 25 noiembrie, Consiliul Județean Dâmbovița a avut câștig de cauză în procesul cu județul Prahova, vecinii noștri susținând că atât Sfinxul, cât și Babele se află pe teritoriul lor. Deși sentința de joi nu este definitivă, toate instanțele, altele decât cele din Prahova, au spus că cele două monumente sunt ale județului nostru, iar eu mă voi asigura că Sfinxul și Babele vor rămâne pe teritoriului județului nostru”, a anunțat președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Procesul a fost deschis în anul 2015, și se află pe rolul Tribunalului Vâlcea. Reclamant în dosar este prefectul județului Dâmbovița, iar pârâți sunt comuna dâmbovițeană Moroeni și orașul prahovean Bușteni. Prefectul județului Prahova are cailate de intervenient în dosar.
Decizia nu este definitivă.
UPDATE 14.31 Prefectura Prahova a transmis că limita teritorială între cele două localități din județe diferite nu schimbă ceea ce este deja stabilit prin Hotararea de Guvern nr. 1359/2001, care atestă apartenența celor două monumente naturale la domeniul public al județului Prahova, respectiv al orașului Bușteni.
”Sentința nu este una definitivă, urmând ca după comunicarea hotărârii instanței judecătorești, să fie formulat recurs împotriva soluției. La solicitarea orașului Bușteni, Instituția Prefectului Județul Prahova a fost introdusă în cauză ca intervenient, întrucât prefectul mediază limitele între UAT-uri. În momentul în care există divergențe, acestea sunt clarificate prin intermediul instanței de judecată”, mai spune Prefectura Prahova.
Instituția precizează că, pe parcursul derulării procesului, prefectul județului Prahova a convocat părțile, în nenumărate rânduri, tocmai pentru a stinge litigiul și a găsi o cale de mijloc pentru rezolvarea situației, însă la aceste convocări, reprezentanții județului Dâmbovița nu s-au prezentat.
”Menționăm că limita teritorială între cele două localități din județe diferite nu schimbă ceea ce este deja stabilit prin Hotărârea de Guvern nr. 1359/2001, care atestă apartenența celor două monumente naturale la domeniul public al județului Prahova, respectiv al orașului Bușteni. Indiferent de rezultatul final al procesului, monumentele naturale Babele și Sfinx sunt și rămân în domeniul public al orașului Bușteni”, spune Prefectura.
Potrivit Prefecturii Prahova, ”dincolo de toate aceste aspecte, monumentele naturale Babele și Sfinx sunt două dintre cele mai importante simboluri naturale ale României, aflate în Parcul Național Bucegi, ceea ce înseamnă că din punct de vedere turistic și cultural, ele aparțin tuturor românilor”.