Omul de afaceri Virgil Călina, proprietarul grupului De Silva, unul dintre cei mai mari distribuitori de băuturi alcoolice din România, a deschis un nou hotel, de această dată pe litoral, la Mamaia, tot în parteneriat cu IHG Hotels & Resorts (corporația hotelieră InterContinental Hotels Group), cel mai mare lanț hotelier din lume, operațiune anunțată anterior de Profit.ro ca fiind pregătită.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Hotelul, Crowne Plaza Mamaia Beach, a fost deschis prin intermediul firmei De Silva Intermed, deținută de familia Meda-de-Silvania Călina și Virgil Călina, relevă datele analizate de Profit.ro.
Unitatea, clasificată la 4 stele, are 98 de camere, fiind primul hotel sub brandul Crowne Plaza de pe litoral, dar și primul Crowne Plaza din afara Bucureștiului și al doilea sub acest brand de pe piața locală, după cel deținut de George Copos.
Profit.ro a anunțat în urmă cu un an că, pe piața locală, grupul InterContinental mai are în curs de dezvoltare inclusiv un hotel sub brandul Crowne Plaza - Crowne Plaza Constanța Mamaia Beach.
CITEȘTE ȘI FOTO LOT Polish Airlines a lansat zborurile pe ruta Oradea – Varșovia, cu tradiționalele tunuri cu apă
În urmă cu doi ani, Profit.ro a anunțat că Virgil Călina lucrează la dezvoltarea a două blocuri cu aproximativ 200 de apartamente de lux, chiar lângă hotelul său de patru stele Ramada Nord, de lângă Satul Francez din București.
În 2020 Virgil Călina a încasat peste 10 milioane de euro de la antreprenorii Robertino Georgescu și Dan Drăgulin pentru un teren din cartierul Aviației pe care cumpărătorii construiesc primul lor proiect rezidențial exclusivist, denumit Crown Towers.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Horia Ciorcilă, unul dintre fondatorii Băncii Transilvania, intră pe piața imobiliară din București, alături de Evergent Investments, prin redesenarea unui mega-proiect gândit de Dinu Patriciu și Erste Totodată, el a preluat în leasing fostul hotel Golden Tulip Times din zona Piața Muncii din București și l-a afiliat lanțului internațional Holiday Inn, brand al grupului InterContinental intrat astfel în premieră în România.
Grupul de firme De Silva are o experiență de peste 25 ani în domeniul imobiliar atât ca dezvoltator, cât și constructor și deține numeroase proprietăți, printre care mai multe imobile de apartamente la munte, la mare și în București.
Grupul se prezintă și ca importator și distribuitor exclusiv în România de produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, printre care Toffifee, Merci, Dom Perignon, Moet & Chandon, Hennessy, Perrier, Vittel, Corny și Schwartau. Astăzi, mărcile Toffifee, Merci, Dom Perignon, Moet & Chandon, Veuve Clicquot, Hennessy, Belvedere, Perrier, Vittel, Corny, Schwartau, Bahlsen.