Hotelul Athenee Palace Hilton, București, a încheiat prima parte a renovării după ce Ana Hotels a lansat, în acest an, o investiție de 25 de milioane de euro în renovarea capitală a unității.
Proiectul de modernizare a hotelului se derulează în două etape: prima parte a cuprins renovarea celor 132 de camere ale „Aripii Noi”, construită în 1965, iar cea de-a doua vizează reabilitarea fațadei hotelului și a camerelor din „Aripa Veche”, fiind construită în 1914.

Hotelul, parte integrantă a grupului hotelier „Ana Hotels”, are o istorie de 107 ani și este unul dintre simbolurile istorice și arhitecturale ale Bucureștiului. Acesta a trecut prin 3 renovări fundamentale: prima în 1937, a doua în 1944 și a treia în 1993. Anul acesta, „Ana Hotels” a început cea de-a patra mare renovare a clădirii-monument, situată între „Atheneul Român” și „Palatul Regal” - de unde provine și numele său.
În acest an, cum a anunțat Profit.ro, compania Athenee Palace, la care cel mai mare acționar este grupul Ana Hotels, deținut de George Copos, și care administrează hotelul Athénée Palace Hilton din centrul Capitalei, s-a retras de la tranzacționarea de la bursă.

Industria hotelieră este puternic afectată de criza coronavirus, Ana Hotels fiind obligată, pe acest fond, anul trecut, să închidă temporar mai multe hoteluri. Copos a închids atunci și Athenee Palace Hilton, fiind prima dată când hotelul și-a închis porțile în 106 ani.
Capitalul financiar pe care „ANA Hotels” îl investește în reabilitarea și renovarea hotelului „Athenee Palace Hilton” provine atât din surse proprii, cât și dintr-un credit pe care compania l-a contractat de la BRD.
Din 1996, hotelul este operat, pe baza unui contract de management, de grupul internațional ”Hilton Worldwide Holdings Inc”.

Hotelul Athenee Palace Hilton este parte integrantă a grupului hotelier „ANA Hotels”, care deține si operează de asemenea hotelurile „Crowne Plaza” București, trei unități hoteliere la Poiana Brașov – „Sport”, „Bradul” și „Poiana”, și Hotelul „Europa”, cu centrul SPA „ANA Aslan Health Spa” din Eforie Nord.