A crescut numărul turiștilor români care își petrec vacanțele în Israel. Motivele avansului

A crescut numărul turiștilor români care își petrec vacanțele în Israel. Motivele avansului
scris 16 iul 2018

Numărul turiștilor români care au vizitat Israelul în primele cinci luni din 2018 a crescut cu peste 50% față de aceeași perioada a anului trecut, de la 38.000 la 56.900 de vizitatori. 

Creșterea numărului de turiști este accelerată, astfel avansul vizitatorilor români care și-au petrecut vacanțele în Israel în 2018 este de 133% față de 2016, iar media lunară a ajuns la 9.500/luna în 2018, față de 6.300 de turiști români/luna în 2017, respectiv 4.000 de persoane în 2016.  

Urmărește-ne și pe Google News

În prima jumătate a anului 2018 peste 2,1 milioane de turiști au vizitat Israelul, destinația depășind pentru prima dată pragul de “2 milioane de turiști în 6 luni”. Cifra reprezintă o creștere cu 19% față de aceeași perioada a anului trecut când 1,74 milioane de turiști au vizitat Israelul și o creștere cu 26% față de 2016.

“România este a două țară ca importanță din regiune, după Polonia. Estimăm că în acest an vom depăși 120.000 de turiști români. Lucrăm îndeaproape cu agențiile de turism și cu companiile aeriene că să facilităm călătoriile în Israel pentru cât mai mulți români.” a declarat Ami Alon, Director, Europa Centrală, Ministerul Turismului din Israel.

George Copos cere protecția OSIM pentru sloganul “Sunt român și investesc în România” CITEȘTE ȘI George Copos cere protecția OSIM pentru sloganul “Sunt român și investesc în România”

Creșterea numărului de turiști români reprezintă rezultatul investițiilor uriașe în promovarea țării și a parteneriatelor realizate de Ministerul Turismului din Israel cu liniile aeriene și cu operatorii de turism.

Astfel, cei mai importanți factori care influențează creșterea constantă a numărului de turiști români în Israel sunt numărul mare de zboruri directe către Eilat și Tel Aviv, creșterea numărului de programe speciale cu tururi ghidate chiar și în limba română, diversitatea și numărul mare de pachete disponibile la tour operatorii din România.

Numărul de zboruri săptămânale din România spre Israel a ajuns la 64 în 2018, comparativ cu 23 de zboruri în 2015, ceea ce înseamnă o creștere substanțială în doar trei ani. Cele mai multe zbouri sunt pe ruta București – Tel Aviv. De asemenea, mai sunt zboruri săptămânale din Timișoara, Iași, Cluj și Sibiu. 

Numărul total al turiștilor străini care au vizitat Israelul în 2017 a ajuns la un nivel record, de 3,6 milioane, în creștere cu 25% față de 2016. O româncă a fost anul trecut turistul cu numărul 3 milioane care a ajuns în Israel.

Situația numărului de turiști străini în Israel (comparație cu alte țări europene din regiune)

Țară de origine

Număr turiști care au vizitat Israelul în 2018 (ianuarie-mai)

Creștere procentuală versus 2017 (ianuarie-mai)

Polonia

98.900

152%

România

56.900

50%

Republica Cehă

17.700

58%

Ungaria

16.200

50%

Slovacia

13.400

70%

Grecia

13.800

3%

Bulgaria

8.200

49%

Sursă: Ministerul Turismului din Israel

viewscnt
Afla mai multe despre
turisti
israel