Stanleybet Capital, suprastructură a grupului de firme Game World Group - unul dintre principalii operatori de pariuri sportive și jocuri de noroc din România, a încheiat oferta de obligațiuni cu o valoare totală de 20 de milioane de lei (aprox. 4 milioane euro).
Obligațiunile emise au scadența la trei ani și o rată a dobânzii fixă de 10% pe an, plătibilă semestrial.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Plasamentul trebuia să se desfășoare între 27 iulie și 30 august, dar s-a încheiat anticipat, pe 5 august, în urma atingerii în scurt timp a plafonului maxim de subscrieri.
În perioada de subscrieri, au fost înregistrați 133 de investitori în volum total de 200.000 obligațiuni și o valoare totală de 19.800.000 lei, fiind atins astfel plafonul maxim de subscrieri, în valoare nominală de 20.000.000 lei.
Valoarea medie a subscrierii a fost de 149.000 lei.
Obligațiunile cu scadența în 2024 și o dobândă anuală de 10% plătibilă semestrial, vor fi listate în cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacționare administrat de Bursa de Valori București.
CITEȘTE ȘI VIDEO Florin Călinescu: Am semnat un contract de consiliere cu mai multe televiziuni, cu niște prieteniFinanțarea va fi utilizată pentru optimizarea platformei de pariuri sportive și jocuri de noroc online, extinderea și digitalizarea rețelei de agenții Stanleybet, implementarea aplicațiilor pentru mobil și dezvoltarea rețelei de agenții premium Stanleybet Plus.
Aceste investiții vor susține creșterea semnificativă a grupului în următorii trei ani, managementul Stanleybet Capital targetând venituri de 600 milioane de lei și un profit net de 83 de milioane de lei în 2024. Comparativ, Stanleybet Capital mizează pe un business de 418 milioane de lei anul acesta, iar anul trecut veniturile au fost de 200 de milioane de lei.
“Viziunea noastră este aceea de a construi o afacere integrată online și offline printr-o soluție omnichannel care să asigure o experiență unitară pentru client atât în agențiile fizice, cât și pe platforma de pariere online. Accesarea capitalului investițional necesar va imprima afacerii un ritm accelerat de creștere în următorii trei ani”, a declarat Csaba Tanko – Președinte CA și Director General Stanleybet Capital.
Stanleybet Capital S.A a fost înființată în noiembrie 2020 ca entitate (societate de tip holding) cu rol integrator pentru liniile de business dezvoltate începând cu 1999 de companiile din grupul Game World Group pe piața jocurilor de noroc și a pariurilor sportive din România.
Bazele grupului au fost puse în 1999 – când a fost inaugurată prima sală de jocuri, iar în prezent grupul deține șapte sali de jocuri premium cu brandul Game World (în București, Constanța, Brașov și Alba Iulia), o rețea de 288 agenții de pariuri sportive și jocuri de noroc de tip slot machines cu brandul Stanleybet și două platforme online de pariuri sportive și jocuri de casino online.
Grupul Game World / Stanleybet Capital are aproximativ 2.000 de angajati si include companiile Game World România SRL, Game World Invest, Westgate România SRL, WAP Holdings România SRL și Megabet Internațional SRL (pentru divizia online).