Produs în regiunea Puglia, acest Primitivo este rezultatul unei vinificări atente, care pune accent pe intensitate și echilibru.
Botter este un producător italian cu o tradiție viticolă începută în 1928, condus astăzi de cea de-a treia generație a familiei. Luca, Annalisa și Alessandro Botter continuă misiunea fondatorilor îmbinând moștenirea tradițională cu inovația, iar vinurile lor sunt prezente în peste 40 de țări.
Gama Botter acoperă întreaga Italie și include vinuri spumante, organice, Riserva, dar și specialități regionale.
Doppio Passo Primitivo Puglia 2024 provine din Masseria Doppio Passo, o podgorie din Puglia aflată sub patronajul familiei Botter din 2017. Este un vin roșu intens și catifelat, cu un buchet generos de mure, prune și cacao, completat de accente dulci de fructe coapte. Pe palat, vinul este echilibrat, cu taninuri coapte și o ușoară notă de dulceață care îl fac accesibil și plăcut. Se recomandă servirea la 16–18°C, alături de preparate consistente din carne roșie, grătare aromate sau pizza cu ingrediente bogate.
Diana Pavelescu: „Un vin care îți amintește că în spatele unei etichete simple poate fi o poveste frumoasă. Numele «Doppio Passo» vine de la cele două treceri — strugurii sunt culeși în două etape, pentru a surprinde toată paleta aromatică și a obține echilibrul dorit. Soiul Primitivo nu se coace uniform, iar această tehnică oferă vinului o profunzime aparte. Aromele sunt intense și voluptuoase: mure, prune, cireșe, vișine, kirsch, coacăze — un amestec de fructe roșii și negre bine coapte, completate de note fine de lemn dulce (licorice). Taninurile sunt ferme și coapte, cu o ușoară notă verde, compensată însă de zahărul rezidual care rotunjește vinul și îl face extrem de prietenos. Poate pentru mine e un strop prea dulce, dar sunt convinsă că va fi pe gustul multora care caută un vin lejer. Perfect alături de preparate bine condimentate, sosuri bogate sau chiar o pizza cu personalitate. Un vin de prânz fără pretenții, dar cu o poveste frumoasă în spate.”
Vinul poate fi cumpărat de aici.
Pe Unvinpezi.ro găsiți zilniv un vin excepțional, evaluat de experți, la cel mai mic preț din online-ul românesc, disponibil în stoc limitat. Este platforma online de vinuri cu cele mai multe recenzii din România și singura care vă oferă exclusiv vinuri selectate de o echipă de 15 experți, dintre care unii au câștigat Campionatul Mondial de Degustare în Orb, ediția 2023. În plus, vă puteți alătura ca membri premium, bucurându-vă de numeroase beneficii.