Gheorghe Sever Andresz, un manager cu o experiență comercială de peste 18 ani, este noul director general pe România și Cipru al companiei Diageo, lider global pe piața băuturilor alcoolice, anunță compania.
Portofoliul de băuturi al companiei cuprinde brand-uri de renume precum Johnnie Walker, J&B, Smirnoff, Captain Morgan sau Baileys. În România, Diageo operează prin intermediul partenerului său tradițional pe partea de distribuție, PPD România, scrie News.ro.
Gheorghe Sever Andresz, în vârstă de 46 de ani, se reîntoarce în România după trei ani în cadrul Heineken Ungaria, în poziția de director de vânzări și membru în board, la capătul unei cariere de peste 12 ani în cadrul Heineken.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Din acea poziție, Andresz a coordonat operațiunile companiei pe toate canalele de distribuție, atât retail cât și horeca. Anterior, Andresz a ocupat o serie de poziții de conducere și în cadrul Unilever, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața bunurilor de larg consum.
Andresz este absolvent a două facultăți, ultima fiind Facultatea de Marketing și Management din cadrul Universității de Vest “Vasile Goldiș”, precum și a numeroase programe de leadership din Germania și Ungaria.
Produsele Diageo sunt vândute în peste 180 de țări din întreaga lume. Compania este listată atât pe London Stock Exchange (DGE), cât și pe New York Stock Exchange (DEO).