Diageo încearcă să-și vândă portofoliul de bere, din cauza îngrijorărilor legate de marja de profit, excepție făcând marca emblematică Guinness, potrivit site-ului american Axios, care citează surse familiare cu cel mai mare producător de băuturi spirtoase din lume, transmite Reuters.
Diageo, unul dintre liderii globali de pe piața băuturilor alcoolice, a inaugurat un depozit în Dudeștii Noi, județul Timiș.
Johnnie Walker, cel mai vândut scotch whisky din lume, va fi disponibil începând din 2021 în ambalaje de hârtie, a anunțat vineri grupul Diageo Plc, în condițiile în care cel mai mare producător de băuturi spirtoase își înmulțește eforturile de a rezolva problema deșeurilor din plastic, transmite Reuters.
Grupul Diageo a convenit preluarea brandului de tequila de lux Casamigos, al actorului George Clooney, într-o tranzacție care îl evaluează până la 1 miliard de dolari, în condițiile în care cel mai mare producător de băuturi alcoolice la nivel mondial vrea să își extindă prezența pe o piață care se dezvoltă rapid, transmite Reuters.
Gheorghe Sever Andresz, un manager cu o experiență comercială de peste 18 ani, este noul director general pe România și Cipru al companiei Diageo, lider global pe piața băuturilor alcoolice, anunță compania.