Brandul de mobilă Simex, din Șimleu Silvaniei, Sălaj, a deschis un magazin de mobilă românească în capitala Uzbekistanului, Tașkent.
Magazinul a fost deschis în complexul comercal Atlas.
Compania Simex, având 4 fabrici de mobilă care funcționează fără întrerupere din 1950 și 920 de angajați, are deja o rețea de distribuție în România, Rusia, Kazahstan, Uzbekistan, Ucraina, ca și în Anglia, Germania, Olanda, Belgia, Danemarca, Austria, Franta, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Arabia Saudită. Vânzările la export însumează 9 milioane euro, din care exporturile către Rusia sunt de 5,3 milioane euro.
În contextul deschiderii magaznului, conducerea companiei transmite și un mesaj autorităților, arătând că producătorii români de mobilă au nevoie de sprijinul clasei politice prin implicare directă ("cu fapte și nu doar vorbe!"), în susținerea industriei de mobilă românească.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Regulile care vor fi impuse clienților pe terasele restaurantelor și barurilor: Mască doar în anumite zone"Ca să înțelegeți, cum stau lucrurile azi în România, vă ofer puterea exemplului: un tâmplar, din 100 ron/ brut, rămâne în mâna cu aproximattiv 58 ron, pe când un constructor din 100 ron/ brut, rămâne cu 77 ron/ net. Cerem la modul imperativ să se aplice și la mobilă același grafic, analogic industriei construcțiilor, care poate fi un stimulent profund pentru angajații și angajatorii din sfera producției de mobilă. Următorii pași importanți ar fi interzicerea exportului de lemn masiv, stoparea tăierii pădurilor în mod abuziv „pe semnătură la comandă”, reînființarea școlilor profesionale", trasmite conducerea..
La începutul anului, reprezentanți ai ambasadei Federației Ruse la București și ambasadorul Republicii Belarus au vizitat fabrica din Sălaj, spunând atunci că mobila românească clasică, produsă din lemn masiv, rămâne în preferința rușilor în pofida noului trend de mobilă modernă „care bântuie prin Europa Occidentală”, produsă din mdf, plastic și alte materiale care nu au legătură cu lemnul masiv. Ei au mai afirmat că marfa din România reprezintă „mercedesul românesc”, iar sintagma „Fabricat în România” este, în Rusia, o carte de vizită care garantează calitate 100%.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Frații Cristescu, unii dintre cei mai puternici și discreți oameni de afaceri din România, pregătesc 6 centre comerciale. Reconversie de hale industrialeAmbasadorului din Belarus a afirmat că părinții săi au în casă mobilă românească cumpărată acum 40 de ani, "rezistentă ca oțelul".