Shopping-ul online continuă să se extindă la nivelul UE, iar în ultimii cinci ani cea mai mare creștere a cumpărăturilor online în rândul utilizatorilor de internet a fost înregistrată în România (27 puncte procentuale - pp), Cehia și Croația (ambele cu 25 pp) și Ungaria (23 pp), arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
În condițiile în care cumpărăturile clasice sunt afectate de restricțiile impuse pentru stoparea pandemiei de coronavirus (Covid-19), iar preferințele și obiceiurile consumatorilor se schimbă, comerțul electronic își va continua expansiunea, estimează Eurostat.
La nivelul UE, 89% dintre persoanele cu vârste între 16 și 74 de ani au folosit internetul în 2020, din care 72% au cumpărat sau au comandat bunuri sau servicii pentru consum propriu. Achizițiile online cu crescut cu patru puncte procentuale în 2020 față 2019 (68% din utilizatorii de internet) și cu zece puncte procentuale față de 2015 (62%), scrie Agerpres.
În 2020, campionii achizițiilor online din UE au fost locuitorii din: Olanda (91%), Danemarca (90%), Germania (87%), Suedia (86%) și Irlanda (81%). La polul opus, cu cel mai redus procent, s-au situat Bulgaria (42%) și România (45%).
Cele mai frecvente achiziții online au fost articolele de îmbrăcăminte (inclusiv vestimentație sportivă), încălțăminte și accesorii (comandate de 64% din cumpărătorii online), filme sau seriale prin intermediul serviciilor de streaming sau de descărcare (32%), livrări de la restaurante, lanțuri de fast-food și servicii de catering (29%), mobilă, accesorii pentru locuință și produse de grădinărit (28%), cosmetice (27%), cărți printate, reviste sau ziare (27%), computere, tablete, telefoane mobile sau accesoriile lor (26%) și muzică prin intermediul serviciilor de streaming sau de descărcare (26%).