Restaurantele din New York City care îi desfășoară activitatea în spații închise își vor putea relua activitatea pe 30 septembrie la 25% din capacitate, cu unele restricții, a anunțat miercuri guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, relaxând una dintre cele mai ample limitări a vieții sociale din cel mai pupulat oraș din Statele Unite, transmite Reuters.
Cuomo a spus că restriciile vor include măsurarea temperaturii la intrarea în restaurant și obligativitatea ca un membru al fiecărui grup de clienți să ofere informații de contact, pentru a putea fi identificate persoanele în cazul apariției unui caz de Covid-19 în restaurant, scrie News.ro.
Statul, care s-a abținut să redeschidă restaurantele în New York City din cauza temerilor că acest lucru ar putea duce la răspândirea noului coronavirus, ar putea mări rata de ocupare a restaurantelor la 50% după o reevaluare a situației până pe 1 noiembrie, în funcție de ratele de infectare, a spus Cuomo.
Guvernatorul a mai declarat într-o conferință de presă vă statul va crea un sistem prin care patronii vor putea să raporteze anonim restaurantele care nu respectă regulile, prin trimiterea unui mesaj text.
Primarul New York City, Bill de Blasio, a recunoscut că redeschiderea restaurantelor la o capacitate de 25% nu va însemna revenirea la normalitate, dar a spus că este un început și o modalitate de susținere a economiei orașului.