Proprietarul Primark taie estimările de profit. Acțiunile scad puternic

Associated British Foods (AB Foods), proprietarul Primark, și-a redus estimările de profit pentru anul fiscal curent, după încetinirea neașteptată a vânzărilor pentru retailerul de modă în perioada sărbătorilor, în timp ce divizia alimentară a fost afectată de o cerere în scădere în SUA.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Proprietarul Primark taie estimările de profit. Acțiunile scad puternic

Acțiunile AB Foods s-au corectat cu peste 11% pe bursa de la Londra în urma anunțului.

Primark a avut un sezon de sărbători “deosebit de dificil”, vânzările comparabile scăzând cu 5,7% în Europa continentală (fără Marea Britanie și Irlanda) în perioada de 16 săptămâni încheiată pe 3 ianuarie, potrivit CEO-ului grupului britanic, George Weston.

Lidl renunță la unele reclame după ce a fost obligat să plătească despăgubiri de zeci de miliarde euro, în Franța CITEȘTE ȘI Lidl renunță la unele reclame după ce a fost obligat să plătească despăgubiri de zeci de miliarde euro, în Franța

“În Regatul Unit, acțiunile și investițiile concentrate pentru a ne consolida oferta pentru clienți au condus la îmbunătățirea tranzacțiilor și la creșterea cotei de piață, în timp ce tranzacțiile au rămas slabe în Europa continentală”,  a declarat Weston joi.

Vânzările Primark în Marea Britanie au crescut cu 1,7% în termeni comparabili în perioada menționată, raportat la intervalul similar din anul fiscal 2025.

În SUA, mediul de retail a fost volatil, ceea ce a afectat sentimentul consumatorilor și traficul în magazine.

“Per total, creșterea vânzărilor Primark în această perioadă a fost sub așteptările noastre anterioare și acum ne așteptăm ca vânzările Primark în prima jumătate a anului 2026 să crească cu doar câteva procente (low single digits).

Într-un mediu comercial dificil, am crescut semnificativ reducerile de preț pentru a gestiona eficient nivelurile stocurilor, ceea ce a afectat profitabilitatea”, arată AB Foods.

Conglomeratul britanic, cu afaceri în retail, agricultură și industria alimentară, estimează acum un profit operațional și un câștig ajustat pe acțiune mai mici comparativ cu anul fiscal precedent, încheiat în septembrie. Profitul era așteptat anterior să crească. 

VIDEO VIRAL Varză pe gratis în România. Un fermier supărat donează tot, dacă te duci să culegi singur marfa CITEȘTE ȘI VIDEO VIRAL Varză pe gratis în România. Un fermier supărat donează tot, dacă te duci să culegi singur marfa

“Ne așteptăm ca mediul comercial dificil să continue pe termen scurt”, a spus Weston, care a precizat că grupul are “o gamă largă de inițiative implementate și planificate” pentru lunile următoare, care sunt așteptate să crească vânzările și profitabilitatea Primark în Europa.

“Cu toate acestea, dacă tendințele actuale de vânzări ale Primark vor continua în a doua jumătate a anului, ne așteptăm ca marja profitului operațional ajustat pentru întregul an să fie de aproximativ 10%, similară cu prima jumătate a anului, deoarece continuăm să investim în creștere”, potrivit AB Foods.

Grupul a transmis, în noiembrie, că analizează separarea lanțului de magazine Primark de restul afacerilor, anunț care a atras comentarii pozitive din partea analiștilor.

Primark, cu sediul la Dublin, operează 473 de magazine în 17 țări, inclusiv în România.

Retailerul a investit 497 milioane de lire sterline în dezvoltarea rețelei în anul financiar 2025, perioadă în care a deschis 23 de magazine noi: șase în SUA, trei în Spania, trei în Portugalia, trei în Franța, trei în Marea Britanie, două în Italia, unul în Polonia, unul în Cehia și unul în România, la Cluj-Napoca.

Rețeaua Primark din România este așteptată să se dubleze până la finele acestui an, la 8 magazine.

Retailerul a anunțat, în decembrie, că va deschide noi magazine în Sibiu Shopping City (deținut de grupul NEPI Rockcastle) și Arena Mall Bacău în 2026, care se alătură locațiilor anunțate anterior din Electroputere Mall Craiova și Palas Mall Iași.

Aceste investiții vor consolida prezența națională a Primark și vor adăuga un total de 10.870 mp de spațiu comercial la nivel național, a transmis atunci compania.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0943 +0.0007+0.01 %
1 USD4.3411 -0.0161-0.37 %
1 GBP5.8734 +0.0146+0.25 %
1 CHF5.4922 +0.0025+0.05 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite