Profi a a depășit borna de 7 miliarde lei afaceri, dar rămâne pe pierdere

Profi a a depășit borna de 7 miliarde lei afaceri, dar rămâne pe pierdere
scris 4 iun 2020

Retailerul Profi, deținut de fondul de investiții Mid Europa, care deține cea mai extinsă rețea de magazine din țară, a depășit anul trecut borna cifrei de afaceri de 7 miliarde lei, dar continuă să rămână pe pierdere.

Datele raportate acum indică pentru 2019 o cifră de afaceri de 7,2 miliarde lei (de la 5,9 miliarde ei în 2018) și un minus de 35,6 milioane lei (de la o pierdere de 90,5 milioane lei în anul precedent), dar cu un provizion de 84,7 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Recent, Profi a notat faptul că a încredințat spre administrare 200 de magazine în principal unor foști șefi de unități ale rețelei, în baza unui contract de colaborare.

Bringo oferă livrare gratuită personalului medical și vârstnicilor CITEȘTE ȘI Bringo oferă livrare gratuită personalului medical și vârstnicilor

Spațiul în care funcționează, utilajele, echipamentele și stocul de marfă sunt în continuare în proprietatea Profi, în timp ce administratorul se ocupă de întreținerea magazinului, angajări, marfă și vânzări. Practica generală este ca acesta să fie remunerat cu o sumă fixă și un procent din vânzări.

„Creierul” operațiunilor care coordonează intervențiile în caz de dezastre, echipat cu aparatură de ultimă generație în valoare de peste 500.000 de lei provenind din donații CITEȘTE ȘI „Creierul” operațiunilor care coordonează intervențiile în caz de dezastre, echipat cu aparatură de ultimă generație în valoare de peste 500.000 de lei provenind din donații

Programul a fost denumit Agent și lansat în urmă cu 5 ani, la acel moment fiind anunțat că Profi introduce o nouă formă de management, înlocuind treptat o parte dintre actualii șefi de magazin prin firme deținute de mici antreprenori, dispuși să preia pe propria firmă angajații care lucrează în magazin, dar și responsabilitatea aproape totală a managementului.

ULTIMA ORĂ Scutire de impozit pentru proprietarii de mall-uri. Condițiile stabilite de Guvern. Magazinele au reclamat că intră în faliment din cauza chiriilor cerute în continuare în mall-uri CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Scutire de impozit pentru proprietarii de mall-uri. Condițiile stabilite de Guvern. Magazinele au reclamat că intră în faliment din cauza chiriilor cerute în continuare în mall-uri

Cu peste 1.250 de magazine prezente în 571 localități și o echipă de peste 20.000 de angajați, Profi este rețeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România.

Fondul de investiții Mid Europa, proprietar al operatorului de servicii medicale private Regina Maria, a cumpărat rețeaua de magazine Profi în noiembrie 2016 cu 533 de milioane de euro, cea mai mare tranzacție din istoria retailului românesc, anunțată atunci în premieră de Profit.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
profi
profi
depozite
wdp