Compania Procter & Gamble a anunțat numirea lui Antoine Brun în funcția de vicepreședinte pentru Europa de Sud-Est, poziție din care va coordona afacerile și operațiunile companiei în 10 piețe, inclusiv România.
Antoine Brun o înlocuiește pe Elena Kudryashova, care a fost numită vicepreședinte Baby Care China în cadrul Procter & Gamble.

Antoine Brun s-a alăturat echipei Procter & Gamble în 1995 în Franța, de-a lungul carierei ocupând diverse funcții în vânzări, marketing și management. A deținut și o serie de poziții de conducere de top, acoperind mai multe piețe globale din Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Asia-Pacific.
Înainte de a prelua noile responsabilități din Europa de Sud-Est, a ocupat funcția de vicepreședinte pentru Australia și Noua Zeelandă.