Mega Image lansează pe piață primul brand propriu de produse ready meal, Mega Apetit, care va cuprinde de la sandvich-uri, aperitive, salate, supe, la ciorbe, feluri principale, dulciuri și meniuri complete. Produsele vor fi disponibile în peste 100 de magazine Mega Image. În prezent, Mega Image comercializează astfel de produse în parteneriat cu brandul Fru Fru, deținut de compania românească Good People, care avea planuri de extindere inclusiv alături de rețeaua de retail.
”Produsele sunt preparate de furnizori locali sau în cadrul magazinelor noastre (valabil pentru sandvisurile proaspete, cartofii prăjiți sau produsele rotisate)”, au precizat pentru Profit.ro reprezentanții Mega Image.
Mega Apetit include și o gamă specială de meniuri realizate după rețete create de doi chefi renumiți, Joseph Hadad și Alex Iacob.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
“Ne-am dorit întodeauna să venim cu soluții simple pentru consumatorii noștri (...) Mega Apetit este soluția noastră pentru o masă pregătită rapid, în orice moment al zilei”, a declarat Adrian Nicolaescu, VP marketing Mega Image.
Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanț de supermarketuri din România cu o rețea ce cuprinde în prezent 509 magazine în București, Constanța, Ploiești, Brașov, Târgoviște și alte orașe din țară, sub mărcile Mega Image (224), Shop&Go (283), Gusturi Românești (2). Mega Image își propune să ofere consumatorilor, în fiecare zi, servicii de calitate și o gamă de produse hrănitoare, sănătoase și sigure, la prețuri accesibile. Mega Image face parte din Ahold Delhaize Group, retailer internațional ce operează în prezent pe trei continente.