Lidl investește peste 20 milioane euro într-un centru logistic la Lugoj

Lidl investește peste 20 milioane euro într-un centru logistic la Lugoj
scris 13 ian 2016

Retailerul german Lidl  investește peste 20 de milioane de euro într-un nou  centru logistic în România, la Lugoj, al patrulea din portofoliul companiei. Lidl are o rețea de 192 de magazine la nivel național.

Depozitul va fi construit de firma românească de construcții Bog’Art și va avea o suprafață construită totală de peste 45.000 metri pătrați și o suprafață a terenului de 140.000 metri pătrați.

Urmărește-ne și pe Google News

Un factor important în alegerea zonei l-a constituit proximitatea față de autostrăzile A1 și A6, logistica fiind unul dintre elementele cheie în strategia de dezvoltare a rețelei de magazine, menționează Lidl.

Acest depozit va gestiona și asigura transportul produselor către magazinele din zona de Sud-Vest a țării, permițând astfel o aprovizionare optimizată a acestora.

”Ritmul rapid de extindere a companiei și necesitatea aprovizionării zonei de Sud-Vest a României au impus dezvoltarea acestui proiect pentru care am ales serviciile unei firme românești, cu expertiză în construcții de o asemenea anvergură”, a declarat Sergiu Fală, Director Național de Expansiune și Servicii Centrale, membru în Consiliul de Conducere Lidl România.

Odată finalizat, centrul logistic va crea aproximativ 100 de noi locuri de muncă  și va atrage noi oportunități pentru dezvoltarea comercială a serviciilor adiacente oferite în zonă.

“Lidl va continua investițiile în România în paralel cu crearea de noi locuri de muncă la nivel național. În prezent, avem peste 4.200 de angajați în rețeaua de magazine, centrele regionale de distribuție și în sediul central,” a declarat Frank Wagner, Președintele Consiliului de Conducere Lidl România.

Salariul mediu net a fost în noiembrie 1.918 lei, cele mai bune salarii sunt în IT CITEȘTE ȘI Salariul mediu net a fost în noiembrie 1.918 lei, cele mai bune salarii sunt în IT

În 2014, Lidl România a avut afaceri de 788,7 milioane euro, cu 12,3% mai mari comparativ cu 2013, când a raportat 700,5 milioane euro, ocupând locul șase pe piața locală de profil.

Lidl este parte a grupului german Schwartz, care mai este prezent în România cu rețeaua de hipermarketuri Kaufland. Schwartz are peste 10.000 de magazine Lidl în 26 de țări din Europa, peste 100 de centre logistice și 170.000 de angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
lidl
investiție
depozit
lugoj