Retailerul grec de jucării și decorațiuni Jumbo și-a majorat vânzările din România cu peste o treime în primul semestru al anului fiscal 2018/2019, încheiat la 31 decembrie, perioadă în care a deschis două noi hipermarketuri pe piața locală. Compania se pregătește să deschidă un alt magazin până la finele lunii și are în plan inaugurarea a cel puțin încă două unități în următorul an fiscal.
Grupul elen a raportat vânzări nete de 81,14 milioane de euro pe piața românească în perioada 1 iulie- 31decembrie 2018, în urcare cu 33,4% de la 60,96 milioane de euro în primul semestru al anului fiscal anterior.
Profitul înainte de taxe a crescut cu 24,5%, de la 22,44 milioane de euro la 27,95 milioane de euro.
CITEȘTE ȘI Șeful retailerului portughez Jerónimo Martins anunță: România este piața pe care vrem să intrăm. Nu este exclusă cumpărarea unui jucător localJumbo a deschis două hipermarketuri în România în intervalul analizat, în Voluntari și, respectiv în Bacău, ajungând la o rețea națională de 12 unități, dintre care 4 situate în București-Ilfov și câte unul în orașele Timișoara, Oradea, Arad, Ploiești, Pitești, Constanța, Suceava și Bacău.
Al 13-lea hipermarket din țară va fi inaugurat în Brăila până la finele lunii martie, cu aproximativ o lună mai devreme decât termenul avansat inițial.
Pentru anul fiscal 2019/2020 (perioada 1 iulie 2019-30 iunie 2020), Jumbo are în vedere deschiderea a “cel puțin” două noi hipermarketuri în România, iar până în 2022 estimează că va opera o rețea locală de aproximativ 25 de magazine.
Cel mai probabil, unul dintre cele două hipermarketuri pregătite pentru anul fiscal următor va fi deschis în Brașov, în incinta Macro Mall, proprietate achiziționată anul trecut în schimbul a 4 milioane de euro.
La finele lunii decembrie, grupul grec avea 1.017 angajați în România, cu 65 mai mulți comparativ cu finele lunii iunie 2018.
Conducerea grupului a decis, la începutul acestui an, majorarea cu 25 milioane de euro a capitalului social al subsidiarei din România, până la aproape 94 milioane de euro.
La nivel internațional, Jumbo operează o rețea de 77 de hipermarketuri, din care 51 în Grecia, 12 în România, 9 în Bulgaria și 5 în Cipru, precum și un magazin online. Grupul mai este prezent, prin intermediul unor parteneriate cu companii locale, în Macedonia, Albania, Serbia, Kosovo și Bosnia și Herțegovina.