Ikea reconfirmă că își deschide magazinul pe bulevardul Pallady, după ce Kika și Leroy Merlin au anunțat că vin în aceeași zonă. Ikea vorbește de cel mai mare magazin al său din Europa de Sud-Est

Ikea reconfirmă că își deschide magazinul pe bulevardul Pallady, după ce Kika și Leroy Merlin au anunțat că vin în aceeași zonă. Ikea vorbește de cel mai mare magazin al său din Europa de Sud-Est
scris 18 oct 2017

Retailerul suedez de mobilă Ikea reconfirmă că va deschide al doilea magazin din București și din țară pe bulevardul Pallady, unde și-au anunțat deja venirea și retailerii Kika și Leroy Merlin, precizând că a obținut ieri autorizația de construcție de la primărie. Luna trecută, Ikea anunțase deja că magazinul va fi construit de Bog’Art.

Cel de-al doilea magazin IKEA va fi deschis până la finalul anului viitor și va avea o suprafață construibilă de aproximativ 37.000 metri pătrați, devenind astfel cel mai mare magazin IKEA din Europa de Sud-Est.

Urmărește-ne și pe Google News

În România, grupul suedez a deschis în 2007 primul și singurul magazin în nordul Bucureștiului, în zona comercială Băneasa. Următoarele magazine Ikea vor fi deschise în Timișoara, Brașov și Cluj-Napoca, retailerul căutând la acest moment terenuri în zonă. Ikea estimează că aceste magazine ar putea fi deschise în 2020-2021.

Luna trecută, retailerul austriac de mobilă și decorațiuni Kika, care până astăzi a avut un singur magazin în România, în București, a anunțat că va deschide la finalul acestui an al doilea centru din Capitală, tot pe bulevardul Theodor Pallady, zona în care și grupul suedez IKEA a anunțat recent că vrea să își deschidă al doilea magazin din București.

Recent, retailerul a anunțat că vrea să accelereze extinderea sa în România, astfel încât în următorii 5-10 ani rețeaua să depășească 30 de magazine.

Și retailerul de materiale de construcții și amenajări interioare Leroy Merlin a cumpărat un teren de aproximativ 4 hectare în zona Pallady din Bucuresti, unde vrea să deschidă, peste 2 ani, un magazin. 

EXCLUSIV Tranzacție pe piața cărnii de pui. Complexul Avicola Târgu Jiu a fost vândut cu 5 milioane de euro CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacție pe piața cărnii de pui. Complexul Avicola Târgu Jiu a fost vândut cu 5 milioane de euro

În 2014, francezii de la Leroy Merlin au preluat 15 magazine bauMax, însă procesul de redenumire a magazinelor a implicat doar 12 unități. Procesul de renovare a durat 20 de luni, iar investiția pentru fiecare unitate a fost de 1-2 milioane de euro.

Dimensiunea magazinelor Leroy Merlin la nivel global sunt între 8.000 mp pentru magazinele mici și 20.000 mp în cazul unităților mari, iar media se situează între 12.000 și 14.000 mp.

La finalul anului 2018, retailerul francez ar putea ajunge la o rețea de cinci magazine în București.

EXCLUSIV Contrabanda cu țigări a revenit pe creștere în iulie și a anulat tot progresul din prima jumătate a anului. Statul pierde sume uriașe de bani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Contrabanda cu țigări a revenit pe creștere în iulie și a anulat tot progresul din prima jumătate a anului. Statul pierde sume uriașe de bani

Astăzi, Leroy Merlin are o rețea de 16 magazine în România.

viewscnt
Afla mai multe despre
leroy merlin