Hyllan Pharma: Mizăm pe o creștere de 30%; din păcate, înregistrarea suplimentelor alimentare este blocată și nu ne putem implementa planurile de extindere a afacerii

Hyllan Pharma: Mizăm pe o creștere de 30%; din păcate, înregistrarea suplimentelor alimentare este blocată și nu ne putem implementa planurile de extindere a afacerii
Emil Popescu
Emil Popescu
scris 6 mai 2021

Hyllan Pharma, cu activități de producție și vânzare a suplimentelor alimentare, mizează în acest an pe o creștere a business-ului cu 30%, de la 32,6 milioane lei anul trecut, după investiții în extinderea afacerii, îmbunătățirea promovării și majorarea exporturilor pe mai multe piețe europene. Planurile companiei privind extinderea sunt însă blocate, momentan, de noua lege a suplimentelor alimentare, ale cărei norme de aplicare vor fi publicate peste câteva luni.

Strategia de dezvoltare a companiei include, printre altele, conturarea planurilor de e-commerce și extinderea vânzărilor produselor din gama ProFecund, de stimulare a fertilității, în Italia, Bulgaria, Kazahstan, Germania și Polonia.

Urmărește-ne și pe Google News

“Provocarea cu care ne confruntăm în acest moment este noua Lege a suplimentelor alimentare, nr. 56/2021, care va avea norme de aplicare în următoarele zile. Din păcate, activitatea de înregistrare a suplimentelor alimentare este blocată și nu ne putem implementa planurile de extindere a afacerii”, au declarat, pentru Profit.ro, reprezentanții companiei.

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

Prima lege dedicată exclusiv suplimentelor alimentare a fost publicată în Monitorul Oficial la 1 aprilie și reglementează în ce condiții pot fi puse pe piață aceste produse, regulile de etichetare și pe cele privind promovarea. Legea, ale cărei norme tehnice vor fi anunțate în termen de 3 luni de la acea dată, obligă firmele care pun pe piață suplimente alimentare să obțină acordul Ministerului Sănătății pentru fiecare produs.

Anul trecut, Hyllan Pharma a avut venituri din vânzări de 32,6 milioane de lei (6,75 milioane de euro), în scădere cu 9%. Efectele COVID asupra vânzărilor companiei s-au resimțit începând cu trimestrul al doilea al anului trecut, dar situația s-a redresat începând cu ultimele trei luni ale anului până în prezent, astfel încât Hyllan Pharma estimează că va încheia 2021 cu o creștere de 30%.

Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III) CITEȘTE ȘI Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III)

“Vom continua să ne dezvoltăm în 2021, dar cifrele sunt influențate de evoluția pandemiei. Publicul devine din ce în ce mai conștient de beneficiile suplimentelor alimentare și, de aceea, ne concentrăm să livrăm produse cât mai aproape de nevoile acestora”, a spus Dan Șchiopu, CEO și fondator Hyllan Pharma.

Compania a aplicat anul trecut pentru atragerea de fonduri europene, cu scopul dezvoltării capacității de producție, atât în sensul extinderii propriu-zise cât și a formelor de prezentare a produselor. Proiectul este derulat împreună cu partenerul Fabiol SA, care realizează pe bază de contract, în fabrica sa din București, medicamente și suplimente alimentare destinate mărcilor proprii ale altor companii.

Hyllan Pharma comercializează peste 75 de suplimente alimentare, în principal în România, dar și în Bulgaria, Kazahstan, Spania, Italia, Moldova și Franța. Majoritatea produselor din portofoliu sunt fabricate și ambalate la fabrica Fabiol, la standardele de producție ale medicamentelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
hyllan pharma
legea suplimentelor