Cotațiile cafelei au atins valori record în acest an, ducând la o creștere vertiginoasă a prețurilor la cappuccino și latte, dar în loc să renunțe la cafeaua zilnică, oamenii aleg opțiuni mai ieftine, cum ar fi barista drive-through sau cafea boabe livrată la ușă, transmite Bloomberg.
O serie de date, inclusiv vizite la cafenele din SUA și sondaje internaționale în rândul consumatorilor, indică o schimbare a obiceiurilor consumatorilor de cafea, care reflectă modul în care consumatorii de orice, de la burrito la fripturi de vită, se adaptează la inflația persistentă, scrie Agerpres.
Acesta este un trend de business care crește concurența pentru unele dintre cele mai mari lanțuri de cafenele, dar și o schimbare culturală în rândul membrilor Generației Z, preocupați de costuri.
'Cafenelele și-au pierdut puțin din strălucire, din avânt, pe măsură ce piața cafelei consumată acasă a crescut', a declarat James Hoffmann, un cunoscător de cafea, influencer pe YouTube și co-fondator al Square Mile Coffee. Segmentul mai ieftin al pieței va continua să se extindă deoarece 'există presiuni din punct de vedere al costurilor asupra oamenilor, care au nevoie de cofeină', a spus el la un summit al cafenelelor din Europa, organizat luna trecută la Berlin.
Prețul boabelor de cafea arabica, mai scumpe, preferate de lanțuri precum Starbucks Corp, a crescut vertiginos în ultimul an, deoarece livrările globale, care provin în mare parte din Brazilia, au fost afectate de o combinație de vreme nefavorabilă și tarife vamale. Chiar și după recenta scădere, provocată de decizia președintelui american Donald Trump de a elimina unele taxe, cotațiile futures la New York se situează la aproximativ 3,60 dolari per livră, mai mult decât dublu față de nivelul mediu înregistrat în ultimele două decenii.
În aceste condiții, prețul mediu al unei cești obișnuite de cafea din meniurile restaurantelor din SUA a crescut cu aproape 20% de la începutul anului 2023, conform datelor compilate de Toast, care furnizează sisteme de vânzare restaurantelor.
Potrivit National Coffee Association, consumatorii americani cheltuie peste 100 de miliarde de dolari pe an pe produse din cafea. Pe măsură ce prețurile au crescut, oamenii 'nu au redus neapărat consumul de cafea ci s-au reorientat spre segmentele mai ieftine', a declarat pentru Bloomberg Television Kona Haque, șefa departamentului de cercetare a mărfurilor de la ED&F Man, un important trader de produse agricole.
Într-un sondaj realizat în luna octombrie pe 1.900 de consumatori internaționali de cafea, Citigroup Inc a constatat că creșterea prețurilor a determinat 37% dintre oameni să facă mai multă cafea acasă. Aceasta este o tendință mondială, deoarece consumatorii din SUA, Australia, China, Thailanda și Marea Britanie fac schimbări similare. Dintre cei care nu făceau deja acest lucru, aproximativ două treimi au declarat băncii că se așteaptă ca acest lucru să se schimbe în următoarele 12 luni.
În Marea Britanie, în timpul reducerilor de Black Friday de luna trecută, achizițiile de aparate de cafea de uz casnic au crescut cu 43% față de anul precedent, conform datelor compilate de NielsenIQ.
O schimbare de comportament se înregistrează și în rândul persoanelor care nu au timp sau înclinația de a prepara cafea acasă.
Locațiile din SUA specializate în cafele drive-through mai ieftine precum și magazinele de proximitate care au și aparate de cafea înregistrează o creștere a vizitelor clienților, unele de două cifre, a declarat RJ Hottovy, șeful cercetării analitice de la Placer.ai, care urmărește traficul pietonal. În schimb, lanțurile consacrate Starbucks și Tim Hortons Inc - care au și servicii drive-through - au înregistrat scăderi ale numărului de vizite per magazin din ianuarie până în noiembrie față de anul precedent.
Lanțurile în expansiune 'au făcut o treabă bună menținând ceașcă medie de cafea sau băuturile pe bază de cafea relativ ieftine', a spus Hottovy. De asemenea, acestea beneficiază de creșterea populației rurale și suburbane, unde cafenelele sunt mai puțin concentrate, a adăugat el.
Toate aceste tendințe diferite se combină în ceea ce ar putea fi o schimbare generațională în ceea ce privește modul și locul în care oamenii beau cafea.
A existat o creștere a popularității pe TikTok a utilizatorilor Generației Z care își împărtășesc trucurile pentru a emula experiența cafenelei cu un buget redus, de la prepararea cafelei reci în frigidere până la cumpărarea în vrac a paharelor de plastic pentru latte cu gheață. Numărul de postări cu hashtag-urile #HomemadeCoffee sau #CoffeeMaker s-a dublat în ultimul an, potrivit cifrelor companiei de social media.
Chiar și cu toate presiunile legate de costuri, cel mai probabil natura umană va menține cafenelele în viață, susține James Hoffmann. 'Îmi place în continuare să mă întâlnesc cu alți oamenii, iar cafenelele rămân locul ideal pentru asta', a afirmat el.
















