Producătorul olandez de bere Heineken a raportat pierderi nete atribuite acționarilor de 95 milioane de euro, în primul semestru din 2024, față de un profit de 1,16 miliarde de euro anul precedent, pe fondul prejudiciului cauzat de investiția sa în China Resources Beer, de costurile ridicate de finanțare și de cheltuielile legate de taxe, transmit agențiile DPA și Reuters.
Profitul net înaintea elementelor excepționale și amortizării (BEIA) a crescut cu 4,4% în primele șase luni din 2024, la 1,2 miliarde de euro, în timp ce profitul operațional a scăzut cu 4,3%, la 1,54 miliarde de euro, în urma închiderii unor fabrici de bere, arată Agerpres.
Dar veniturile au crescut cu 2,2% în primul semestru din 2024, la 17,82 miliarde de euro, față de anul precedent.
Al doilea producător de bere din lume a anunțat că va continua programul de reducere a costurilor, obiectivul pentru acest an fiind de aproximativ 500 milioane de de euro, peste ținta pe termen mediu de 400 milioane de de euro.
Heineken se așteaptă acum la o creștere de 4% – 8% a profitului operațional înaintea elementelor excepționale și amortizării în 2024, în timp ce analiștii se așteaptă la un avans de 8,2%.
„Consiliul de Administrație este mulțumit de rezultatele raportate, planificăm investiții pe piețele cheie pentru a majora vânzările și veniturile”, le-a spus jurnaliștilor directorul general și președintele Heineken, Dolf van den Brink.
CITEȘTE ȘI Crește numărul de ambalaje returnate cu garanție. Doar jumătate dintre comercianți au semnat deja contracteleHeineken a depreciat valoarea participației sale de 40% în China Resources Beer, deși van den Broek a explicat că deprecierea este legată doar de prețul acțiunilor și nu de performanța financiară trimestrială, care este bună. Acțiunile multor firme chineze au fost afectate de temerile privind cererea redusă din partea consumatorilor. dacă tendința se va modifica, Heineken poate majora din nou valoarea, au explicat oficialii companiei.