Guvernul nu vrea pedepse mai mari pentru falsificarea alimentelor sau medicamentelor: Mărirea exagerată nu e o soluție, pedepsele au fost majorate deja

Guvernul nu vrea pedepse mai mari pentru falsificarea alimentelor sau medicamentelor: Mărirea exagerată nu e o soluție, pedepsele au fost majorate deja
scris 16 iul 2017

Majorarea exagerată a limitelor de pedeapsă în cazul falsificării alimentelor sau medicamentelor nu este o soluție eficientă pentru combaterea criminalității, a transmis Guvernul parlamentarilor, după ce un proiect de lege prevedea în multe cazuri dublarea acestor pedepse. Executivul arată că pedepsele respective au fos deja majorate în noul Cod Penal, iar în cazul efectelor cu vătămare corporală a falisificării, regimul sancționator este mult mai sever.

Reacția Guvernului a venit după ce deputatul PSD Iulian Iancu, care este și președinte al comisiei de industrii și servicii din Camera Deputaților, a inițiat o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Codului Penal care prevede majorarea pedepselor cu închisoare pentru mai multe fapte, între care neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, zădărnicia combaterii bolilor, falsificarea sau substituirea de alimente, precum și comercializarea de produse alterate.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, potrivit propunerii legislative, falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse ar trebui pedepsită cu închisoare între 1-8 ani, față de închisoare de la 3 luni la 3 ani, cum prevede legea acum.

Plata cu cardul, pregătită să fie acceptată obligatoriu doar în magazinele cu cifră de afaceri de peste 50.000 euro, exceptând prestatorii de servicii și comerțul cu ridicata CITEȘTE ȘI Plata cu cardul, pregătită să fie acceptată obligatoriu doar în magazinele cu cifră de afaceri de peste 50.000 euro, exceptând prestatorii de servicii și comerțul cu ridicata

De asemenea, pedeapsa cu închisoare pentru comercializarea unor alimente alterate ar trebui majorată de la 6 luni până la 3 ani, cât este în legea actuală, la închisoare între 2-8 ani sau chiar între 5-15 ani dacă are ca urmare moartea unei persoane.

Majorări similare sunt prevăzute în prioiectul de lege pentru comercializarea de medicamente contrafăcute, infectarea apei sau neluarea măsurilor legale de sănătate în muncă.

Guvernul a transmis parlamentarilor că nu susține adoptarea inițiativei legislative, având în vedere că ”practica ultimului deceniu a demonstrat că nu mărirea exagerată a limitelor de pedeapsă este soluția eficientă pentru combaterea criminalității”.

Într-un stat de drept, arat Executivul, întinderea și intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând prin raportare la importanța valorii sociale lezate pentru cei care încalcă pentru prima dată legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracțiuni înainte de a fi definitiv condamanți și cu atât mai mult pentru cei în stare de recidivă.

EXCLUSIV Modificările pregătite pentru legea 51% alimente locale, în cazul căreia Comisia Europeană a decis declanșarea infringementului CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Modificările pregătite pentru legea 51% alimente locale, în cazul căreia Comisia Europeană a decis declanșarea infringementului

Astfel, Guvernul arată că regimul sancționator pentru astfel de fapte a fost deja majorat în noul Cod Penal, iar ”în ipoteza în care, prin comercializarea de produse alterate, s-au produs vătămări ale sănătății unei persoane ori aceste fapte au avut ca urmare moartea unei persoane, s-a adopta soluția concursului de infracțiuni și nu a unor acțiuni complexe praeterintenționate, regimul sancționator fiind sever, deoarece în cazul concursului de infracțiuni aplicarea unui spor de pedeapsă este obligatorie”.

Guvernul mai remarcă totodată că proiectul de lege elimină sancționarea penală, de pildă, a preparării, oferirii sau expunerii spre vânzare a medicamentelor contrafăcute sau substituite, și în consecință, deși avizul său este doar consultativ, nu este de acord cu adoptarea proiectului.  

viewscnt
Afla mai multe despre
cod penal
alimente
medicamente
falsificare
sanctiune
amenda
majorare
guvern
parlament