Ministerul Economiei, acționarul unic al Societății Naționale a Apelor Minerale (SNAM), care deține în concesiune circa 75% din numărul total de perimetre de exploatare de ape minerale naturale din România, a trasat sarcină conducerii companiei să treacă la achiziția de instalații de îmbuteliere și să-și creeze o marcă proprie de apă minerală îmbuteliată sau să valorifice mărci locale de tradiție.
Astfel, potrivit unui document recent al SNAM, Ministerul Economiei a solicitat conducerii societății "întreprinderea tuturor demersurilor necesare în vederea ducerii la îndeplinire (...) în special a obiectivului <Achiziționarea a minimum două instalații de îmbuteliere a apei minerale pentru crearea unei mărci proprii sau pentru valorificarea unor mărci de tradiție>". Sursa citată relevă că obiectivul a fost inclus și în scrisoarea de așteptări prin care ministerul și-a comunicat obiectivele cu privire la companie candidaților la funcțiile de administratori și manageri ai SNAM.
Inițiativa figura în ambele programe de guvernare ale actualei puteri. Atât în cel inițial, din mandatul fostului premier Sorin Grindeanu, cât și în cel al actualului Guvern Tudose, se menționează, ca proiect, "achiziția de fabrici de îmbuteliere de apă minerală de către Societatea Națională a Apelor Minerale de pe piața internă în vederea creării unui brand național, cu respectarea legislației în vigoare".
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Compania germană Systec, cumpără 7% din acțiunile AAGES Târgu MureșDe altfel, potrivit evaluării făcute de PSD Guvernului Grindeanu înainte de a-l demite prin moțiune de cenzură, printre nerealizările fostului Cabinet se număra și neîndeplinirea programului de guvernare în domeniul apelor minerale.
În prezent, SNAM își vinde apa minerală naturală extrasă îmbuteliatorilor la preț reglementat, stabilit de Ministerul Finanțelor Publice, care este în prezent de 36,22 lei/mc. Compania intenționează de mai mulți ani să-și deschidă fabrici proprii de îmbuteliere, însă proiectul nu s-a materializat până acum, printre altele din cauza unui document al Consiliului Concurenței din 2010, în care se aprecia că, din punct de vedere concurențial, nu ar fi de dorit ca societatea care exploatează apele minerale să se ocupe și de îmbutelierea lor. SNAM consideră însă că nimic din legislația în vigoare nu îi interzice să treacă la acest demers.
Astfel, în iunie 2015, SNAM transmitea că așteaptă avizul acționarului unic, Ministerul Economiei, pentru a demara construcția a două până la patru fabrici de îmbuteliere a apelor minerale, investiție de 20 milioane euro.
CITEȘTE ȘI Isărescu, Țiriac, Năstase și DumnezeuGuvernul vrea să scoată apele minerale din legea generală a minelor și a elaborat un proiect de lege a resurselor hidrotermale care prevede, printre altele, majorarea cu peste 67% față de nivelul actual a taxei anuale pe suprafață de explorare a acestor resurse și cu 34% a taxelor de prospecțiune și de exploatare a acestora.
În plus, producătorii așa-numitelor "ape de izvor" și "ape de masă", adică ai tipurilor de apă potabilă îmbuteliată neincluse pe lista oficială aprobată de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) cu cele 68 de ape minerale naturale carbogazoase sau plate recunoscute în România, vor fi obligați să încheie contracte de concesiune cu ANRM și să plătească redevențe și taxe de exploatare la bugetul de stat precum SNAM și ceilalți operatori concesionari, cum ar fi Dorna Apemin, Carpathian Springs sau Apemin Tușnad.
De asemenea, se introduce și pentru apele de izvor exigența recunoașterii oficiale a acestora de către ANRM, în baza une documentații tehnice, la fel ca pentru apele minerale naturale.
CITEȘTE ȘI Condamnații pentru abuz în serviciu, conflict de interese sau infracțiuni privind sănătatea publică își pot pierde toată averea prin confiscareOficialii SNAM au declarat în mai multe rânduri, în ultimii ani, că, din cauza faptului că producătorii de apă îmbuteliată de izvor și de masă nu sunt obligați să plătească redevențe și taxe de exploatare la bugetul de stat, aceștia își permit să practice prețuri semnificativ mai mici decât producătorii de ape minerale naturale. În plus, standardele, normele și controalele de calitate, mai ales în cazul apei de masă, sunt mult mai puțin stricte decât pentru apele minerale naturale. De exemplu, în cazul apei de masă, este nevoie doar de un aviz de la Direcția de Sănătate Publică cu privire la potabilitatea acesteia.
"Scăderea puterii de cumpărare a condus la faptul că o parte dintre consumatorii de apă îmbuteliată și-au îndreptat atenția către apele de izvor și de masă, mai ieftine, în detrimentul apelor minerale tradiționale. Costurile scăzute ale activității de exploatare și apropierea surselor de marile aglomerații urbane, cu implicații directe în scăderea cheltuielilor de transport, dar mai ales faptul că apele respective nu intră în sfera de aplicare a prevederilor Legii minelor și, ca atare, sunt scutite de redevențe miniere, conduc la un preț de producție cu mult mai mic decît al apelor minerale naturale", se arată în nota de fundamentare a HG-ului de aprobare a bugetului SNAM pe 2017.
Bugetul prevede creșterea anul acesta a cantității de ape minerală contractată de SNAM cu circa 3,8% față de 2016, de la 1,075 la 1,116 miliarde litri. Veniturile totale sunt proiectate în creștere cu 4%, la 39,074 milioane lei, iar estimarea de majorare a profitului este de 5,35%, la 6,425 milioane lei.