Grupul turc Anchor a unit mallurile București Mall și Plaza Mall sub aceeași umbrelă

scris 15 nov 2016

Grupul turc Anchor a unit sub aceeași umbrelă cele două companii care dețin și operează cele două malluri București Mall și Plaza Mall. Astfel, întregul patrimoniu al Plaza Mall, administrat de compania Plaza Mall Development and Management, a fost transferat către firma București Mall Development and Management, care deține București Mall.

Fuziunea celor două companii a fost inițiată în martie și a fost finalizată recent.

Urmărește-ne și pe Google News

Fuziunea este argumentată prin ”simplificarea procesului decizional, asigurarea unei politici unitare de marketing, folosirea optimă a resurselor materiale și umane de care dispun, reducerea prețului de cost, a comisioanelor bancare, eficientizarea factorului timp în negocierea și încheierea de contracte comerciale vizând serviciile conexe necesare funcționării adecvate a celor două centre comerciale (ex.: contracte de protecție și pază, contracte de prestări servicii de curățenie,  contracte  de  întreținere/mentenanță”.

Evaluarea patrimoniilor celor două companii:

Grupul turc Anchor a unit mallurile București Mall și Plaza Mall sub aceeași umbrelă

În luna mai, după aproape doi ani de renovări și peste 26 de milioane de euro investiți, Anchor a finalizat renovarea București Mall și Plaza România, relansând astfel cele două mall-uri restilizate și reconfigurate. Ambele centre comerciale au ajuns la un grad de ocupare de peste 95%.

DOCUMENT AFI pregătește vânzarea a 3 dintre cele 5 clădiri de birouri din zona Cotroceni CITEȘTE ȘI DOCUMENT AFI pregătește vânzarea a 3 dintre cele 5 clădiri de birouri din zona Cotroceni

Investițiile vin în contextul în care, în ultimii ani, în București au apărut mai multe centre comerciale, precum Băneasa Shopping City, Promenada Mall, AFI Cotroceni, care este situat exact în coasta Plaza România, Mega Mall, Park Lake și Veranda.

În ceea ce privește Plaza România, suprafața de închiriat de 47.000 de metri pătrați de dinainte de renovare a fost transformată într-o suprafață de 38.000 de metri pătrați dedicați zonei comerciale și 10.600 de metri pătrați dedicați spațiilor de birouri.

Principalul chiriaș al Plaza România Offices este Mega Image.

Prezent în România din 1997, Anchor Grup a dezvoltat în România București Mall, primul centru comercial modern din țară, la care se adaugă centrul comercial Plaza România, clădirea de birouri Anchor Plaza și ansamblu rezidențial premium InCity Residences. Valoarea totală a investițiilor efectuate până în prezent se ridică la peste 350 milioane euro.

Casa de avocatura PeliFilip a oferit consultanta juridica grupului Anchor în proiectul de fuziune a companiilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
bucurești mall
plaza mall
fuziune