Grupul Alexandrion, cel mai mare producător de băuturi spirtoase din România, a preluat un distribuitor de băuturi din Cipru

Grupul Alexandrion, cel mai mare producător de băuturi spirtoase din România, a preluat un distribuitor de băuturi din Cipru

Nawaf Salameh, președintele și fondatorul Alexandrion Grup România

scris 10 iul 2019

Grupul Alexandrion, cel mai mare producător de băuturi spirtoase din România, a preluat un distribuitor de băuturi alcoolice și non-alcoolice din Cipru, Cavaway, ținta fiind de a deveni unul dintre cei mai importanți jucători pe piața băuturilor din Cipru.

Alexandrion și-a deschis un birou în Cipru în urmă cu doi ani.

Urmărește-ne și pe Google News

Anul trecut, grupul Alexandrion a primit avizul din partea autorităților americane pentru a construi prima sa distilerie din SUA, în orașul Carmel din statul New York, în cadrul unui proiect cu o investiție inițială de peste 40 de milioane de dolari. Investiția a fost anunțată de Profit.ro în luna iunie și confirmată ulterior.

Vicepreședinte Coca-Cola: Am furat o idee din România pentru anumite piețe, cum este China CITEȘTE ȘI Vicepreședinte Coca-Cola: Am furat o idee din România pentru anumite piețe, cum este China

Fondatorul și președintele grupului, Nawaf Salameh, a anunțat vara 2017 că Alexandrion vrea să se extindă pe piața americană, cu un program de investiții în valoare totală de 100 milioane de dolari, ce presupune crearea a 400 de locuri de muncă.

Investiția presupune și crearea a 102 de noi locuri de muncă în următorii cinci ani.

Amazon, Alibaba, eBay și Rakuten-Franța semnează cu UE pentru retragerea rapidă a produselor considerate periculoase pentru consumatori CITEȘTE ȘI Amazon, Alibaba, eBay și Rakuten-Franța semnează cu UE pentru retragerea rapidă a produselor considerate periculoase pentru consumatori

Înființat în 1994, Alexandrion Group are două unități de producție în România, în Rădăuți, județul Suceava, și Ploiești, județul Prahova, precum și birouri și filiale în Cipru, Brazilia, Grecia și SUA. Pe lângă producția de băuturi spirtoase și vinuri, grupul activează, pe piața românească, în sectoarele materialelor de construcții, imobiliar, agricol și în turism.

Recent, grupul a finalizat preluarea Halewood România, filială a celui mai mare producător independent de băuturi alcoolice și non-alcoolice din Marea Britanie, Halewood Wine & Spirits.

În portofoliul Alexandrion au intrat astfel șase noi companii din domeniul producției de vin, cu un număr total de 200 de angajați, precum și hotelul Rhein din Azuga și Conacul Urlățeanu.

Tot recent, Profit.ro a anunțat că Nawaf Salameh s-a retras din postul de CEO, pe care l-a ocupat de la înființarea companiei, în urmă cu 24 de ani, promovându-l în această poziție pe Savva Stelios, cetățean cipriot, până în prezent vicepreședinte executiv al grupului. Salameh va rămâne președinte al Consiliului de Administrație.

Grupul Alexandrion este al doilea mare producător de alccol interesat să investească în acest an în Hudson Valley. În luna aprilie, producătorul japonez de sake Asahi Shuzo a anunțat că va investi 28 de millioane de dolari într-o fabrică din Hyde Park.

Zona găzduiește deja 160 de distilerii, dintre care mai mult de 100 au fost deschise începând din 2012. În regiunea Hudson Valley, care include comitatele Westchester, Rockland, Putnam, Orange, Dutchess, Ulster și Sullivan, se află 27 de distilerii, având în vedere că statul New York oferă reduceri de taxe și impozite companiilor care deschid afaceri în această zonă.

viewscnt
Afla mai multe despre
alexandrion
sua
distilerie
investitie
carmel