FOTO Statul bate pasul pe loc în transformarea cinematografului Favorit în Centru European, contract de 10 milioane euro blocat 6 ani de birocrație. Cinematograful - o ruină, ieșind din circuit de 20 ani

FOTO Statul bate pasul pe loc în transformarea cinematografului Favorit în Centru European, contract de 10 milioane euro blocat 6 ani de birocrație. Cinematograful - o ruină, ieșind din circuit de 20 ani
scris 17 dec 2018

Statul bate pasul pe loc în operațiunea de transformare a cinematografului Favorit din cartierul bucureștean Drumul Taberei într-un Centru Cultural European, contract de peste 10 milioane de euro, blocat 6 ani pe fondul neînțelegerilor birocratice. Cinematograful, reper important al cartierului, este astăzi într-o stare deplorabilă, ieșind din circuit  de 20 de ani.

În toamna anului trecut, Profit.ro anunța că au fost lansate procedurile pentru începerea lucrărilor de consolidare, extindere și modernizare a cinematografului Favorit. Ultimele date relevă că procedurile au fost însă abia acum finalizate, prin acordarea contractului companiei Aedificia Carpați. Lucrările nu pot fi subcontractate, iar durata contractului a fost stabilită la 36 de luni.

Urmărește-ne și pe Google News

Mai mult, abia acum a fost lansată licitația pentru selectarea unui diriginte de șantier, ofertele fiind așteptate până spre finalul lunii ianuarie.

Studiul de fezabilitate pentru modernizarea cinematografului a fost redactat din 2011, dar lucrările nu au început deși exista buget, deoarece spațiul nu a fost trecut din administrarea Ministerului Culturii în cea a Primăriei Sectorului 6. Licitația a fost lansată anul trecut, după 6 ani de la redactarea studiului.

Transferul a fost avizat în 2015, dar lucrările nu au fost inițiate nici până astăzi.

Cinematograful, în 1969

Cinematograful, în 1969

FOTO Lanțul de pizzerii Sbarro și-a anunțat reintrarea în România, prin rețeaua bulgară Happy. Când și unde va fi deschis primul restaurant. Profit.ro a anunțat din primăvară venirea bulgarilor de la Happy CITEȘTE ȘI FOTO Lanțul de pizzerii Sbarro și-a anunțat reintrarea în România, prin rețeaua bulgară Happy. Când și unde va fi deschis primul restaurant. Profit.ro a anunțat din primăvară venirea bulgarilor de la Happy

Cum ar trebui să arate cinematograful peste 3 ani

Cum ar trebui să arate cinematograful peste 3 ani

În actele primăriei, viitorul centru cultural este astfel descris: "Accesul în centrul cultural se va face la nivelul parterului și prin subsol direct din parcarea subterană. Din holul de intrare se poate urca la etaje prin cele două scări principale și prin cele două ascensoare, obligatorii pentru persoanele cu dizabilități. Spațiul holului de la parter poate fi folosit și pentru găzduirea de expoziții și va conține și firma vechiului cinematrograf.

EXCLUSIV FOTO Proiectul noului mall al Bucureștiului, Victoria City, amânat fără explicații mai mulți ani, a intrat în faza falimentului înainte să fie deschis CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Proiectul noului mall al Bucureștiului, Victoria City, amânat fără explicații mai mulți ani, a intrat în faza falimentului înainte să fie deschis

Sala de spectacole, cu 706 locuri la care se adaugă încă 20 de locuri pentru persoanele cu handicap locomotor (accesibile de la etajul 2), are la parter un acces generos și 2 ieșiri de evacuare direct către exterior, și câte patru accese la etajele 1 și 2. La etajul 1 este zona de foaier, cafenea și grupuri sanitare, iar la etajul al doilea sunt trei săli de conferințe care pot fi folosite și pentru organizarea de activități, cursuri, ateliere de creație pentru toate vârstele de aproximativ 50 mp fiecare. Biblioteca și cele două săli mari multifuncționale de 121 de locuri și respectiv de 118 locuri sunt la etajul al treilea.

Cum ar trebui să arate cinematograful peste 3 ani

Cum ar trebui să arate cinematograful peste 3 ani

În partea de nord a clădirii sunt spațiile destinate actorilor dar și o sală de repetiții, la etajul al treilea, care poate fi folosită de public pentru cursuri de balet, teatru, dansuri etc., dispunând de grupuri sanitare și vestiare. Accesul către această zonă se face prin cele două intrări laterale ale centrului cultural, acestea fiind dotate cu lifturi, putând fi folosite și de persoanele cu dizabilități".

Cum ar trebui să arate cinematograful peste 3 ani

Cum ar trebui să arate cinematograful peste 3 ani

Cum ar trebui să arate cinematograful peste 3 ani

Cum ar trebui să arate cinematograful peste 3 ani

viewscnt
Afla mai multe despre
favorit
cinematograf