Un întreg lot de biscuiți ”Popular” a fost retras de la comercializare de către Kaufland, după ce s-a constatat că există depășiri la parametrul sulfiți. Produsul poate produce reacții alergice la copii.
”În urma analizelor de laborator efectuate pentru parametrul sulfiți la lotul de biscuiți Popular fabricat în data de 10.12. 2018, cu termen de valabilitate un an, s-a constatat depășirea acestui parametru”, se arată într-un anunț postat pe site-ul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), scrie News.ro.
Potrivit anunțului, consumul zilnic a unei cantități mai mari de 140 de g din produs, poate provoca reacții alergice la copii.
Persoanele care au achiziționat acest produs sunt invitate să nu îl mai consume și să-l ducă în magazinele Kaufland de unde l-au achiziționat, contravaloarea produselor urmând a fi returnată.
Biscuiții sunt produși de SC Spicul Etap SA din Roșiori de Vede.