Kaufland introduce în România, pe termen limitat, în perioada 6-12 mai, o campanie cu recompense pentru reciclare, în care clienții care aduc recipientele cu sigla „Ambalaj cu garanție” și scanează tichetul valoric și cardul de client la casa de marcat primesc încă o dată valoarea tichetului, ca reducere.
Astfel, după introducerea recipientelor, automatul eliberează un tichet valoric, pe care clientul îl poate folosi la cumpărăturile efectuate în aceeași perioadă, 6-12 mai, cu condiția să scaneze și Kaufland Card la casa de marcat.

Clienții primesc automat în contul de utilizator din aplicația Kaufland Card un voucher de reducere, cu valoare egală cu cea a tichetului folosit.
Voucherul din aplicație este valabil începând cu 23 mai 2024, în toate magazinele Kaufland România.

Valoarea acestuia diferă în funcție de numărul ambalajelor returnate, fiind echivalentă cu suma garanției recuperate prin tichetul valoric, cu o limită maximă de 50 de lei pentru fiecare utilizator Kaufland Card.