Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de două milioane de lei, în unor controale la peste 700 de producători, distribuitori sau comercianți de apă minerală naturală sau apă de izvor. Printre neregulile găsite au fost depozitarea produselor în soare și spații frigorifice murdare.
Reprezentanții ANPC au anunțat că în prima jumătate a lunii iulie au desfășurat o acțiune la nivel național privind respectarea prevederilor legale referitoare la modul de comercializare, etichetare, prezentare și publicitate a apelor minerale naturale și a apelor de izvor, scrie News.ro.
Astfel, au fost controlați 705 operatori economici (72 de distribuitori, 8 producători, 618 magazine și 7 stații de distribuție carburanți) care comercializează produsele vizate, constatându-se abateri la 583 dintre aceștia.
Totodată, a fost verificată o cantitate de circa 1,2 milioane de litri apă minerală naturală și apă de izvor, constatându-se că aproximativ 200.000 de litri din cantitatea controlată nu respectau prevederile legale în vigoare.
În urma deficiențelor constatate, echipele de control au dat 427 de amenzi contravenționale însumând circa 2 milioane de lei și 220 de avertismente.
De asemenea, au fost retrase definitiv de la comercializare 150.000 de litri de apă minerală naturală și apă de izvor îmbuteliată în valoare de 330.000 de lei.
”Recomand consumatorilor să evite achiziționarea produselor ambalate în recipiente de plasic expuse la vânzare în soare și, de asemenea, să manifeste atenție sporită la temperatura la care acestea urmează a fi depozitate după cumpărare (să nu fie lăsate, pe perioade îndelungate, în mașini sau alte locații în care temperatura poate fi mare și poate deteriora produsele)”, a declarat președintele interimar ANPC, Sebastian Hotca. CITEȘTE ȘI Egipt, mare cumpărător din România, vrea să facă achiziții masive de grâu, profitând de prețul scăzut
Cele mai frecvente abateri descoperite de echipele de control au fost: depozitarea produselor sub acțiunea razelor solare, la temperatura mediului ambiant, contrar mențiunilor producătorilor, de pe eticheta de produs (păstrarea într-un mediu uscat și răcoros); depozitarea produselor direct pe paviment; folosirea unor spații frigorifice neigienizate, pentru depozitare, cu depuneri de praf, resturi alimentare, mizerie; expunerea la vânzare a produselor la temperaturi mai mari decât cele indicate de producător pe etichetă; comercializarea unor ape minerale naturale cu data durabilității minimale depășită.
De asemenea, comisarii ANPC au mai depistat și alte nereguli: comercializarea de apă minerală naturală și/sau apa de izvor care prezenta deficiențe de informare (înscrisuri incomplete sau incorecte, lipsa traducerii etichetelor în limba română, la produsele din import etc.); comercializarea unor ape minerale naturale în ambalaje deformate, deteriorate; lipsa afișării prețului de vânzare și/sau a prețului pe unitatea de măsură sau neafișarea acestora în mod vizibil; nerespectarea regimului promoțiilor; lipsa autorizațiilor de funcționare.