FAN Courier, liderul pietei locale de curierat, lansează, pentru început în București, serviciul eBOX, opțiunea de livrare a produselor comandate online care permite clienților să ridice livrările de la lockere cu acces non-stop.
Primele 10 lockere au fost instalate lângă intrarea în Mall Promenada și statiile Petrom Muncii, Dr. Herescu, Drumul Taberei (Brașov), Brâncoveanu, Militari, Fundeni, Ferentari, Virtuții și Străulești.
Clientul care face cumpărături online va avea la dispoziție pe website-ul comerciantului partener opțiunea de livrare eBOX și poate opta pentru această soluție de livrare, alegând lockerul cu cea mai convenabilă amplasare.
Pentru primul an de funcționare, serviciul oferă doar opțiunea de ”pick-up”, ceea ce înseamnă că destinatarul își poate ridica expediția deja achitată și fără ramburs. Ulterior, FAN Courier va introduce opțiunea de ”drop off”, permițând clienților să și trimită colete sau plicuri.
Odată lansată comanda online și aleasă opțiunea de livrare, expedițiile sunt preluate de reprezentanții FAN Courier și, într-un termen mediu de 24 de ore sunt depuse în lockerele eBOX alese de clienți. Imediat ce expedițiile sunt disponibile în automate, destinatarii primesc prin SMS sau email un cod secret de colectare (PIN) dar și alte informații necesare ridicării expedițiilor. Tot ceea ce au de făcut clienții este să introducă pe ecranul tactil al lockerelor, codul PIN primit prin SMS/email plus numele și semnătura.
FAN Courier este o companie cu capital integral românesc, fondată în 1998 de Adrian Mihai, Neculai Mihai și Felix Pătrășcanu. FAN Courier deservește cei peste 40.000 de clienți cu ajutorul unei echipe formate din peste 5.700 de colaboratori și a unei flote auto de peste 3.600 de autovehicule.