EXCLUSIV Sport Guru are discuții pentru preluarea altor jucători și un posibil nou concept de magazin, dar este mai conservator. CEO Mircea Rasovan: Suntem în întârziere cu peste 10 ani față de Europa de Vest

Retailul specializat de echipamente sportive are, în România, o întârziere de peste zece ani față de piețele vest-europene, așa încât este anticipată o creștere susținută în perioada următoare, estimează Mircea Rasovan, fondator și CEO Sport Guru.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
EXCLUSIV Sport Guru are discuții pentru preluarea altor jucători și un posibil nou concept de magazin, dar este mai conservator. CEO Mircea Rasovan: Suntem în întârziere cu peste 10 ani față  de Europa de Vest

Compania a avut în primul semestru o creșterea a vânzărilor de 20% și are discuții pentru preluarea altor jucători și un posibil nou concept de magazin, dar turbulențele economice și politice au dus la o atitudine mai conservatoare cu planurile de dezvoltare pentru perioada următoare.

"Din cifrele pe care le avem de la furnizorii externi sau de la  omologi din alte piețe, vedem un delay al sportului specializat de aproximativ 7 ani față de Polonia, Cehia, Slovenia și probabil +10 față de Europa de Vest, astfel că preconizăm că evoluția va fi una susținută în perioada următoare", a declarat Rasovan pentru Profit.ro.

FOTO Decizie a fraților Pavăl (Dedeman) pentru magazinele Carrefour în România. Au adus Director de Resurse Umane de la Froo CITEȘTE ȘI FOTO Decizie a fraților Pavăl (Dedeman) pentru magazinele Carrefour în România. Au adus Director de Resurse Umane de la Froo

Creșterea va veni atât din partea celor care încep să practice un sport, înțelegând că acesta nu este doar un hobby ci o necesitate pentru o viață echilibrată, dar și din partea celor care migrează de la un echipament ieftin la unul de nivelul următor, ceea ce înseamnă de multe ori mai puține accidentări, produse mai durabile, o experiență mai bună în practicarea sportului respectiv sau atingerea mai rapidă a unor obiective proprii de performanță.

"Pentru 2026 estimăm o cifră de afaceri consolidată proforma (inclusiv Bikexpert) de 132 milioane lei, în creștere cu 20% față de anul precedent, sprijinită de deschiderea a două noi magazine (Băneasa în august 2025 și Iași în iunie 2026), dar și de o dinamică accelerată a vânzărilor pe canalul online.

Această creștere rapidă a vânzărilor este susținută de investiția unor sume consistente atât în promovarea notorietății brandului cât și a celor peste 150 branduri pe care le comercializăm în mod curent", explică Rasovan.

Tranzacție surpriză în România. Sport Vision preia JD Sports CITEȘTE ȘI Tranzacție surpriză în România. Sport Vision preia JD Sports

În prima jumătate a anului, vânzările au crescut cu 19% față de aceeași perioadă a anului trecut, deși contextul macroeconomic a fost nefavorabil, cu instabilitate politică, inflație ridicată, deprecierea leului, impact al războiului din Iran asupra prețurilor la combustibil și asupra fluxurilor de marfă.

Pentru a doua jumătate a anului, Rosovan se așteaptă la menținerea sau ușoara accelerare a ritmului de creștere, având în vedere recenta deschidere a magazinului din Iași și o relativă calmare a factorilor de presiune macro care au afectat deciziile de cumpărare ale clienților români din prima parte a anului.

Întrebat dacă este avută în vedere deschiderea de noi magazine, Rasovan a anunțat că, ținând cont de turbulențele economice, dar și politice naționale, Sport Guru va fi puțin mai conservator cu planurile de dezvoltare pentru perioada următoare, astfel că se va concentra în primul rând pe integrarea Bikexpert, precum și pe investițiile în tehnologie începute în 2025.

Nu este exclusă deschiderea unui concept de magazin nou de ciclism SportGuru Bikexpert Center pentru 2027, însă aceasta va depinde în foarte mare măsură de cum va evolua situația generală a consumului.

După preluarea Bikexpert, în 2025, Rasovan nu excludea achiziția altor jucători din retailul de echipament sportiv.

ULTIMA ORĂ Glovo, vândut în România: Delivery Hero semnează vânzarea Glovo pentru a facilita o preluare de către Uber. Vânzarea, condiționată de finalizarea cu succes a ofertei de preluare CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Glovo, vândut în România: Delivery Hero semnează vânzarea Glovo pentru a facilita o preluare de către Uber. Vânzarea, condiționată de finalizarea cu succes a ofertei de preluare

"Momentan sunt câteva discuții în curs, însă nu avem o presiune să închidem cu orice preț o eventuală tranzacție. Orice posibilă achiziție trebuie să fie mai eficientă decât concentrarea propriilor resurse pentru a dezvolta businessul existent în zona vizată", spune acum CEO-ul Sport Guru.

Compania se va concentra în continuare în principal pe produsele din categoriile alergare, ciclism și outdoor (schi și schi de tură).

Retailerul a fost înființat în anul 2009, iar de atunci și-a extins activitatea de la o prezență pur online la o rețea de opt magazine, patru în București și câte unul în Cluj-Napoca, Iași, Brașov și Timișoara.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2389 +0.0005+0.01 %
1 USD4.5931 +0.0081+0.18 %
1 GBP6.1407 -0.0167-0.27 %
1 CHF5.6521 -0.0098-0.17 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite