În perioada 26–27 septembrie 2026, în cadrul acțiunilor de control desfășurate pentru prevenirea și combaterea traficului ilicit de mărfuri, inspectorii vamali din cadrul Serviciului Echipe Mobile Calafat - Direcția Regională Vamală Craiova, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Calafat, au controlat autocamioane care se deplasau pe rute internaționale, fiind identificate produse din tutun nedeclarate, precum și mărfuri susceptibile de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală.
În primul caz, în data de 26 septembrie 2026, a fost efectuat un control asupra unui autocamion înmatriculat în Grecia, condus de un cetățean grec, care se deplasa pe ruta Grecia – Germania – Irlanda.

În urma verificării compartimentului destinat transportului mărfii, au fost descoperite, pe lângă mărfurile declarate, 9.600 de perechi de obiecte vestimentare și 1.050 de poșete, purtând însemnele unor mărci diverse. Bunurile au fost reținute, fiind susceptibile de a încălca drepturi de proprietate intelectuală. Valoarea totală a acestora, în situația în care ar fi fost comercializate pe piața la preț de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 690.000 lei.

În cel de-al doilea caz, în data de 26 septembrie 2026, în jurul orei 20:00, a fost selectată pentru control o autoutilitară care se deplasa pe ruta Bulgaria – Germania, condusă de un cetățean bulgar și având, potrivit documentelor, produse textile ca marfă declarată.

Cu ocazia efectuării controlului au fost descoperite 76.000 de țigarete cu timbru fiscal bulgaresc, nedeclarate autorităților vamale. Valoarea totală estimată a produselor din tutun identificate în acest caz este de aproximativ 114.000 de lei.
În cel de-al treilea caz, în data de 27 septembrie 2026, în jurul orei 02:00, a fost efectuat un control asupra unei autoutilitare care se deplasa pe ruta Bulgaria – Olanda, condusă de un cetățean bulgar.
În urma controlului au fost descoperite 11.200 de țigarete, având timbru fiscal bulgăresc și nedeclarate autorităților vamale.
Valoarea totală estimată a produselor din tutun identificate în acest caz este de aproximativ 16.800 de lei.

Produsele din tutun au fost reținute în vederea efectuării verificărilor și luării măsurilor legale care se impun iar mărfurile nedeclarate au fost predate instituției abilitate pentru continuarea cercetărilor.
Angajații critică ideea lui Mureșan de reunificare a Vămii cu ANAF
Reprezentanții angajaților din Autoritatea Vamală Română (AVR) au criticat propunerea premierului desemnat Siegfried Mureșan pentru reunificarea Vămii cu ANAF. Potrivit sindicatului Meridian, o astfel de decizie, la circa patru ani de când Vama a fost separată de ANAF, ar trebui luată în funcție de nevoile pentru o activitate vamală mai eficientă, "nu doar de la obiective administrative de reducere sau comasare a structurilor".
Anterior separării de ANAF, Vama era o direcție în cadrul Fiscului.
Premierul desemnat a inclus în programul de guvernare, în sinteză, "Reunificarea ANAF și a Autorității Vamale într-un singur organ fiscal și de control". Ulterior, propunerea aceasta nu este detaliată.
"Sindicatul Național Meridian își exprimă profunda îngrijorare față de intenția prevăzută în noul plan de guvernare privind reunificarea Autorității Vamale Române cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, la doar patru ani de la înființarea unei autorități vamale distincte. Considerăm că o asemenea decizie trebuie analizată cu maximă responsabilitate, atât din perspectiva funcționării administrației vamale, cât și prin raportare la direcția în care evoluează politica vamală europeană", arată Meridian.
Sindicatul argumentează și cu recenta instituire a Autorității Vamale a Uniunii Europene.
În anul 2026, Uniunea Europeană a adoptat noul Regulament (UE) 2026/2108 privind instituirea Codului vamal al Uniunii și a Autorității Vamale a Uniunii Europene. Reforma europeană urmărește consolidarea cooperării, digitalizarea, gestionarea comună a datelor, managementul riscurilor și o coordonare mai eficientă a administrațiilor vamale din statele membre. Regulamentul prevede inclusiv crearea unei Autorități Vamale a Uniunii Europene, ca structură centrală de coordonare, concomitent cu menținerea rolului autorităților vamale ale statelor membre.
"De asemenea menționăm că Autoritatea Vamală Română a fost înființată în urmă cu aproximativ patru ani. În loc să beneficieze de stabilitate instituțională, timp pentru consolidarea structurilor și dezvoltarea unei strategii coerente, instituția a fost supusă mai multor reorganizări succesive, iar una dintre acestea este în prezent în desfășurare. Personalul vamal a fost nevoit astfel, în ultimii ani, să se adapteze permanent la schimbări de structură, organigrame, competențe și proceduri administrative. Angajații din sistem au nevoie de stabilitate instituțională, de o structură funcțională, de condiții corespunzătoare de muncă, de personal suficient și de recunoașterea statutului și responsabilităților pe care le au", potrivit Meridian.
Orice reorganizare trebuie să pornească de la realitatea din teren și de la necesitatea de a asigura continuitatea și eficiența controlului vamal, nu doar de la obiective administrative de reducere sau comasare a structurilor, arată sindicatul.
"În aceste condiții, apreciem că este prematur să fie prezentată desființarea instituției vamale drept o soluție pentru eficientizarea administrației. Având in vedere acest context solicităm un dialog real și transparent cu reprezentanții personalului vamal și ai organizațiilor sindicale înaintea adoptării oricărei decizii privind reorganizarea sistemului vamal", a transmis Meridian.
















