"Din punct de vedere organizațional, etapa de restructurare s-a încheiat. Am trecut prin două valuri de disponibilizări și printr-o reorganizare a structurii interne, iar de peste șase luni compania funcționează într-o formulă pe care o considerăm optimă pentru dimensiunea și obiectivele actuale ale business-ului.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Componenta financiară continuă conform planului, însă la nivel operațional am trecut deja la procesul de transformare. Acest proces este în desfășurare și vizează modul în care dezvoltăm portofoliul, producem, vindem, lucrăm cu partenerii și construim brandul D-Toys în următorii ani", anunță pentru Profit.ro Gabriel Bonciu, CEO-ul companiei.
Prioritatea D-Toys este revenirea la o creștere sănătoasă și profitabilă, un obiectiv pe care compania, controlată majoritar de Black Sea Fund I, fond de investiții dedicat accelerării întreprinderilor mici și mijlocii, încearcă să-l atingă luând în considerare că există încă multe oportunități neexploatate.
Este urmărită o dezvoltare graduală, cu disciplina câștigată în perioada de restructurare.
Comercial, compania din Sfântu Gheorghe urmărește consolidarea distribuției și dezvoltarea de parteneriate cu retaileri în care D-Toys nu este prezent astăzi.
În paralel, sunt dezvoltate progresiv noi categorii de import și are loc un "refresh visual" al produselor proprii cu cel mai mare potențial, fiind totodată targetată o prezență mai puternică în zonele de e-commerce și social media.
"Avem și proiecte noi pe care le analizăm, inclusiv dezvoltarea unei platforme dedicate grădinițelor și școlilor primare, care ar conecta mai bine portofoliul nostru educațional cu zona de educație prin joacă. În etapa aceasta, obiectivul este să transformăm oportunitățile pe care le avem deja în jurul businessului în surse sustenabile de creștere", detaliază managerul.
Dezvoltarea unor piețe de export rămâne o direcție importantă pentru companie, însă în acest moment abordarea este una pragmatică.
D-Toys se concentrează pe consolidarea parteneriatelor existente, cu un trend constant, în piețe mature precum Germania, Belgia, Ungaria și Franța.
O parte importantă a vânzărilor externe este reprezentată de puzzle-uri. În paralel, sunt dezvoltate proiecte personalizate în regim third-party, atât pentru export, cât și pentru zona corporate și companii multinaționale. Un exemplu este puzzle-ul personalizat, realizat pornind de la fotografia furnizată de client și livrat apoi ca produs finit.
"Suntem deschiși la noi solicitări și avem capacitatea de a susține creșteri când apar oportunități relevante. În etapa actuală însă, nu alocăm resurse interne suplimentare pentru o expansiune internațională sau pentru intrarea proactivă pe noi piețe.
Prioritatea este să dezvoltăm sănătos parteneriatele existente și să răspundem oportunităților care au sens economic pentru companie", completează Bonciu.
Cauzele concordatului și restructurarea
CEO-ul producătorului de jocuri a explicat, de asemenea, cum a ajuns compania să apeleze la concordatul preventiv, decizie anunțată de Profit.ro în aprilie: “Industria în care activăm este puternic sezonieră, iar ciclul de cash poate ajunge la aproape 10 luni între finanțarea producției sau achiziției și încasarea vânzărilor.
În anii anteriori, compania s-a concentrat pe dezvoltarea portofoliului propriu, în timp ce categoriile tradiționale de jocuri și puzzle-uri au înregistrat scăderi, iar nivelul stocurilor a crescut. Toate acestea au pus presiune pe capitalul de lucru și pe lichiditate”.
În 2025, odată cu schimbarea managementului, au fost analizate soluții de finanțare pentru susținerea importurilor și a produselor proprii de bază, iar în lipsa unei soluții bancare care să răspundă necesarului companiei D-Toys a optat pentru mecanismul concordatului preventiv.
D-Toys dispune de un patrimoniu important - fabrică, clădiri și depozite, echipamente și stocuri - care a trecut recent printr-un proces de audit și evaluare.
Procedura a parcurs etapele legale de aprobare, este în implementare și se desfășoară pe patru ani. Planul urmărește stabilizarea businessului și atingerea echilibrului în primii doi ani, apoi revenirea pe o traiectorie de creștere a profitabilității.
Un efect important este că acest proces a obligat compania să analizeze riguros businessul: a clarificat centrele de cost și a auditat procesele și costurile operaționale și de producție, astfel încât a ajuns astăzi să aibă o structură mai transparentă și un plan predictibil atât pentru companie, cât și pentru partenerii comerciali și financiari.
Dificultățile operaționale, costurile și concurența
Presiunea există însă pe aproape toate componentele activității, de la materii prime la energie, salarii, transport și, în general, costurile asociate producției locale. În același timp, compania concurează într-o piață în care o parte importantă a produselor vine din Asia, cu o viteză foarte mare de lansare și o competiție puternică pe preț.
Peste toate acestea se suprapune contextul economic actual. Incertitudinea resimțită de consumatorul român și creșterea costului de trai fac ca jucăriile să intre mai ușor în categoria de „nice to have”, iar la nivelul pieței sunt observate deja scăderi în anumite categorii.
"Pentru un producător local, răspunsul nu poate fi doar reducerea prețului. Trebuie să controlăm cât mai bine costurile prin eficiența portofoliului și a producției și să folosim avantajele pe care le avem: flexibilitate, serii adaptate, timpi mai mici de reacție și posibilitatea dezvoltării unor proiecte personalizate. Inclusiv relația cu marile lanțuri de retail s-a schimbat.
Nu mai discutăm doar despre produs și preț, ci despre cum ajungem împreună la consumator prin mecanisme promoționale și campanii dedicate. Într-o piață dificilă această abordare devine la fel de importantă ca prețul în sine", argumentează Gabriel Bonciu.
Prețul contează acum mai mult decât în urmă cu câțiva ani, iar consumatorul este mult mai atent la valoarea pe care o primește pentru banii cheltuiți. Cu toate acestea, produsul nu a devenit secundar, pentru că părinții continuă să se uite la calitate, conținut, valoare educațională și experiența de joc.
În prima jumătate a anului 2026, cifra de afaceri a companiei s-a menținut aproape de nivelul perioadei similare din 2025, ceea ce reprezintă "un rezultat încurajator", mai ales într-un context în care categoria jucării înregistrează o scădere la nivel de piață.
Pentru 2026 este bugetată o creștere a afacerilor de 5%.
La nivel de profitabilitate, îmbunătățirea este vizibilă și vine în principal din optimizarea portofoliului, o selecție mai atentă a produselor și reducerea unor costuri operaționale care nu mai fac parte din structura actuală a companiei, mai spune CEO-ul.
Concordatul preventiv este o procedură juridică de restructurare care permite companiilor în dificultate financiară să evite insolvența și să negocieze plata datoriilor cu creditorii prin intermediul unui plan votat și aprobat de instanță.
Procedura oferă protecție prin suspendarea temporară a executărilor silite și menține controlul debitorului asupra afacerii, sub supravegherea unui administrator concordatar.
Anul trecut, compania, pe piață de 25 de ani, a avut afaceri de 15,9 milioane lei (cu 7% mai mici față de 2024) și o pierdere de 6,5 milioane lei (cu 55% mai mare), cu aproape 40 de angajați, în scădere cu aproape jumătate.
Datoriile totale au urcat de la 11,3 milioane lei la 12,8 milioane lei, fără să existe restanțe la buget.
În 2021, compania a fost preluată de fondul de investiții Black Sea Fund I, care a adus atunci și un managament nou, cu experiență în vânzările online pe piețele din UE, Regatul Unit și SUA. Fondul deține și astăzi 70% din acțiuni.
CEO-ul de atunci al companiei, Alexandru Bute, spunea pentru Profit.ro că pune extinderea internațională în centrul strategiei de dezvoltare pentru următorii ani. Exporturile pe piețele vestice, precum Germania, Austria și Elveția, vor acoperi 50-60% din business, acccentul urmând să fie pus în principal pe canalele online, dar și pe cele tradiționale – distribuitori și supermarketuri, a fost planul prezentat atunci.
Un an mai târziu după preluare, D-Toys și-a lansat extinderea în străinătate, prezentându-și oficial oferta în Germania la Târgul de jocuri din Essen. Compania și-a lansat atunci extinderea cu un rebranding, sub numele ROOVI. Era relatat că exporturile D-Toys au crescut începând cu anul 2019, dar sunt încă mult sub potențial.
Principalii concurenți D-Toys nu sunt alți producători europeni de profil, ci importatorii de produse chinezești.
Compania are o fabrică la Sfântu Gheorghe, în județul Covasna, a fondată în anul 2001 de către Tibor Fustos și are un portofoliu de peste 600 de produse proprii, din care circa 100 în oferta permanentă, inclusiv Jocul Autostrăzilor, Animale din România, Fotbal cu nasturi, Păcălici, Nu te supăra! și Dacii și Romanii.
D-Toys exportă produse finite și dezvoltă proiecte personalizate pentru parteneri din Germania, Belgia, Austria și Franța.
În România, are parteneriate atât în comerțul modern, cu retaileri precum Kaufland, Carrefour, Auchan și Selgros, cât și în comerțul tradițional, prin dezvoltarea de parteneriate cu noi distribuitori si revânzători. În ultimul an, compania și-a extins oferta către categorii noi de import, printre care păpuși, vehicule, produse colecționabile și jucării interactive.














