Eveniment Profit.ro & DPD România Barometrul e-Commerce: Femeile cumpără mai multe produse decât bărbații, dar, contrar prejudecăților, mai puțin sub impulsul de moment

Eveniment Profit.ro & DPD România Barometrul e-Commerce: Femeile cumpără mai multe produse decât bărbații, dar, contrar prejudecăților, mai puțin sub impulsul de moment
scris 7 mar 2023

Toate studiile și statisticile ne arată că femeile e-shopperi cumpără mai mult, și ca număr de produse, și ca valoare, achiziționând în România mai mult decât media europeană pe anumite componente, anunță Nadia Talpă, Chief Commercial Officer, DPD România, la conferința Profit.ro & DPD România Barometrul e-Commerce.

Conferința a fost transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV

Urmărește-ne și pe Google News

“Barometrul e-commerce 2023 - De ce iubim femeile e-shopper”, realizat de DPD, arată că numărul e-shopperilor români s-a stabilizat după creșterea înregistrată în timpul pandemiei de Covid-19, evoluție sesizată și în privința cumpărătorilor electronici obișnuiți, “răspunzători” pentru 90% din cumpărăturile online din România.

Barometrul poate fi citit integral AICI

Astfel, ponderea e-shopperilor în totalul populației României a crescut cu 1 punct procentual față de anul 2021, la 79%, fiind puțin mai mare față de media UE (77%).

Totodată, ca și în 2021, 52% din cumpărătorii electronici sunt e-shopperi obișnuiți, categorie care îi reprezintă pe cei cu vârsta între 18 și 70 de ani și care cumpără online cel puțin un produs în fiecare lună.

Deși cumpărăturile făcute de e-shopperii obișnuiți reprezintă în continuare majoritatea tranzacțiilor online, media numărului de colete este ceva mai mică decât cea de anul trecut: 90% din toate cumpărăturile online au fost inițiate de către e-shoperii obișnuiți, media fiind de 3,6 colete în ultima lună (3,9 colete în cazul femeilor și 3,3 colete în cazul bărbaților). Achiziții făcute ca urmare a unui impuls de moment reprezintă 25%.

“Portretul-robot” al e-shopperul român obișnuit indică o medie a femeilor de 56% (aceeași ca la nivelul UE), o vârstă medie de 40,5 ani și domiciliul în mediul urban (89% anul trecut, cu o creștere de 9% față de 2021). Dintre aceștia, 4% au început să cumpere online în 2022, o pondere mai mică față de cea valabilă la nivelul UE, de 8%.

Cele mai multe femei e-shopper din România sunt tinere (18-34 de ani) și locuiesc în orașe mari, de până la 250.000 de locuitori din Moldova, Ardeal, Muntenia și în București.

Femeile e-shopper primesc într-o lună cu 0,6 colete mai multe decât bărbații și, contrar prejudecăților, achizițiile pe care le fac sub impulsul de moment sunt mai puține decât în cazul bărbaților.

Eveniment Profit.ro & DPD România Barometrul e-Commerce: Femeile cumpără mai multe produse decât bărbații, dar, contrar prejudecăților, mai puțin sub impulsul de moment

Ponderea femeilor e-shopper cu venituri mici este mai mare față de cea cu venituri peste medie, pentru toate categoriile de vârstă – 18-34 ani, 35-54 sau +55 ani.

E-shopperii români rămân sensibili la prețuri, așteaptă oferte “cu adevărat bune” și mari reduceri și, aproape toți, sunt influențați de rețelele de socializare.

“61% dintre e-shoperii obișnuiți consideră că economisesc bani atunci când cumpără online, iar pentru aproape 70% prețul este cel mai important imbold pentru a face o achiziție. Ei caută oferte și reduceri mari și evenimentele speciale care aduc mari discounturi. În ceea ce privește femeile e-shopper, acestea recunosc că prețul este de cele mai multe ori factorul determinant și ies în evidență atât la capitolul „goana după evenimente tip Black Friday sau reduceri de sezon” (cu aproape 20 de procente mai mult decât media UE), cât și la căutarea de chilipiruri”, potrivit studiului.

Îngrijirea frumuseții și moda rămân primele categorii de cumpărături preferate de e-shopperii români, la fel ca în UE. Urmează încălțămintea, care a beneficiat de boom-ul online din timpul pandemiei, și medicamentele.

Majoritatea e-shopperilor români postează un feedback după achiziția online, ceea ce face ca opinia exprimată prin rețelele de socializare să joace un rol determinant în decizia de cumpărare. De asemenea, influencerii au un rol important, notează DPD în analiza efectuată în 22 de țări.

Eveniment Profit.ro & DPD România Barometrul e-Commerce: Femeile cumpără mai multe produse decât bărbații, dar, contrar prejudecăților, mai puțin sub impulsul de moment

În ceea ce privește percepția cumpărătorilor asupra întregului proces, experiențele de cumpărare și de livrare rămân pozitive, dar procesul de returnare este perceput ca fiind ceva mai dificil.

Românii solicită servicii de curierat care permit selectarea intervalului precis de livrare și, în cazul femeilor, cel mai important lucru este livrarea gratuită.

Compania de curierat DPD și-a consolidat poziția în topul livrărilor regionale CITEȘTE ȘI Compania de curierat DPD și-a consolidat poziția în topul livrărilor regionale

La fel ca în alte țări europene, livrarea gratuită reprezintă motorul numărul 1 al achizițiilor online (pentru femeile e-shopper, această preferință este cu 6 procente mai mare decât media). În topul preferințelor se află de asemenea descrierea detaliată a produsului și preocuparea de a nu exista taxe ascunse. Spre deosebire de media europeană, pentru femeile e-shopper este de două ori mai important rambursul cash decât transparența costurilor de livrare.

Locul preferat de livrare de e-shopperii români rămâne, de departe, domiciliul (84%). Urmează oficiile poștale (25%) și punctele de livrare tip Pick-up Point (25%). Puțin peste jumătate dintre cumpărători (51%) folosesc de obicei mai multe locuri de livrare.

Eveniment Profit.ro & DPD România Barometrul e-Commerce: Femeile cumpără mai multe produse decât bărbații, dar, contrar prejudecăților, mai puțin sub impulsul de moment

Pentru mai mult de 80% dintre e-shopperi este important să știe cu ce companie va fi făcută livrarea, deoarece acest lucru îi face să aibă mai multă încredere în ceea ce privește această operațiune.

Doar 7% dintre cumpărătorii obișnuiți și-au returnat ultima achiziție în anul 2022, mai puțini decât în 2021. Cu toate acestea, procesul de returnare a fost perceput ca fiind unul care nu a necesitat un efort prea mare. O explicație ar putea fi aceea că mulți e-shopperi au verificat politicile de returnare înainte de a face returul. În cele mai multe cazuri, coletul a fost ridicat de curier.

Analiza se referă și la comerțul electronic internațional, arătând că două treimi dintre e-shopperii români caută oferte mai bune în magazine online străine și că piețele regionale din jurul României au multe în comun.

Atunci când vine vorba de cumpărături online de la magazine din străinătate, cele mai multe se află în China (54%), Germania (34%) și SUA (29%).

Principalele categorii de produse cumpărate online în țările din Sud-Estul Europei sunt cele din categoriile Beauty/Health Care, Fashion și  Încălțăminte.

Campionii la produse Beauty sunt din România (64%), la Fashion Slovacia (69%), la Încălțăminte Polonia (64%), în vreme ce în Ungaria categoria Fresh-food (43%) este cea mai bine reprezentată din regiune. Cărțile sunt o categorie de top în Polonia (50%), în vreme ce în România ajung abia la 38%.

La nivel european, categoriile de produse-vedetă sunt Fashion, Încălțăminte, Beauty și Cărți, dar diferențele între ele sunt mici.

“Procentul retururilor este în scădere, ceea ce înseamnă că și magazinele online au depus eforturi în a veni în întâmpinarea clienților și au transmis exact produsele dorite de aceștia”, a spus Nadia Talpă.

Dacă românii cheamă de obicei curierul să ridice returul de acasă, în restul Europei trendul este trimiterea acestor pachete direct de către consumatorul final către anumite puncte fixe ale curierilor, iar de acolo să se ajungă la comercianți.

Talpă a vorbit și despre prezența magazinelor românești în regiune, menționând că cele mai mari creșteri din această perspectivă este sesizată pe piețele din Ungaria și Bulgaria.

“Am observat o apetență a magazinelor online românești de a fi prezente pe piețele vecine, precum Bulgaria, Ungaria Slovacia – lăsând Polonia de o parte, pentru că acolo este mai greu de penetrat -, fie prin intermediul marketplace-urilor fie direct.

Și atunci ce au făcut magazinele a fost să-și traducă site-urile, după care s-au integrat cu o companie de curierat, respectiv noi (DPD, n.r.), pentru că suntem cei mai dezvoltați pe zona aceasta, și au început să trimită de a doua zi”, a menționat aceasta, exemplificând cu unele categorii de produse aflate și în topul preferințelor în România: beauty / îngrijire personală, fashion și cosmetice bio.

viewscnt
Afla mai multe despre
dpd
e-commerce