DECIZIE Schema de ajutor pentru HoReCa, rectificată în Parlament: Au fost reduse termenele de menținere a activității, prelungite anterior de Guvern. Ajutor și pentru organizatorii de evenimente. Dispar condiții și verificări

DECIZIE Schema de ajutor pentru HoReCa, rectificată în Parlament: Au fost reduse termenele de menținere a activității, prelungite anterior de Guvern. Ajutor și pentru organizatorii de evenimente. Dispar condiții și verificări
scris 19 mai 2021

Beneficiarii ajutorului de stat destinat firmelor din HoReCa vor avea obligația menținerii activității pentru cel puțin 6 luni sau 12 de luni, și nu pentru 1 an sau 2 ani, așa cum prevăzuse Guvernul. De asemenea, de finanțare vor putea beneficia organizatorii de evenimente, conferințe, târguri și expoziții, iar eligibilitatea cheltuielilor și verificarea legăturii acestora cu activitatea pentru care aplică vor fi eliminate dintre criteriile pentru obținerea ajutorului de stat. Totodată, băncile comerciale vor putea fi selectate de autorități ca parteneri în program, în speranța că vor putea acorda, din surse proprii, credite suplimentare pentru beneficiarii schemei.

Toate aceste modificări au fost adoptate, acum, prin votul final al Camerei Deputaților, for decizional al Parlamentului în domeniu, și vor intra în vigoare după promulgarea lor de șeful statului. 

Urmărește-ne și pe Google News

De ce este important: Adoptată la finele anului trecut, schema de compensare pentru pierderile suferite de industria HoReCa în urma pandemiei de coronavirus a fost modificată, prin ordonanță de urgență, în februarie, impunând noi obligații firmelor și eliminând din responsabilitățile Guvernului, după cum a anunțat anterior Profit.ro. Astfel, Executivul prevăzuse că beneficiarii, verificați de ANAF, sunt obligați să mențină activitatea până la 2 ani în loc de cel puțin 6 luni, în schimb durata de semnare a contractelor de finanțare și termenul de plată pentru granturi fiind prelungite.

Grecia a deschis sezonul turistic cu restricții mai dure decât în România CITEȘTE ȘI Grecia a deschis sezonul turistic cu restricții mai dure decât în România

Modificările aduse anterior în Senat

Ajunsă în dezbaterea senatorilor din comisiile de specialitate, ordonanța de urgență a fost modificată cu câteva prevederi, după cum a relatat Profit.ro, în scopul înlesnirii acordării ajutorului de stat.

Cea mai importantă modificare privește eliminarea din etapele de înregistrare pentru obținerea ajutorului a eligibilității cheltuielilor și a legăturii acestora cu activitatea pentru care aplică o firmă.

De asemenea, în procedura de implementare a schemei de ajutor de stat vor fi detaliate modalitatea și data de lansare a apelului de proiecte, procedura de înscriere, verificare, contractare, plată și monitorizare, nu și cheltuielile eligibile.

”Întrucât ajutorul de stat se acordă sub forma unei măsuri compensatorii, nu se justifică introducerea de cheltuieli eligibile, precum și verificarea eligibilității cheltuielilor”, arată autorii amendamentelor.

ULTIMA ORĂ Grupul german Metro oprește vânzarea celor 9 magazine de pe piața locală. Compania are un nou CEO, care a blocat planul CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Grupul german Metro oprește vânzarea celor 9 magazine de pe piața locală. Compania are un nou CEO, care a blocat planul

În vederea acordării ajutorului de stat, vor fi verificate în continuare doar următoarele:

a) îndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute în procedura de implementare a schemei de ajutor de stat;

b) existența raportului de expertiza contabilă, semnat electronic de expertul contabil sau a raportului de audit, semnat electronic de auditorul financiar;

c) corespondența dintre baza de calcul anuală obținută din activitatea eligibilă aferentă anilor 2019 și 2020, declarată pe propria răspundere de către aplicant în formularul de înscriere, cu valorile calculate, certificate și asumate de către expertul contabil sau de către auditorul financiar;

d) că nu înregistrează obligații fiscale restante și alte creanțe bugetare administrate de organul fiscal central definit potrivit art 1, pct 31 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, furnizorul ajutorului de stat va extrage, din oficiu, certificatele de atestare fiscală, în mod automat, prin aplicația informatică PATRIMVEN. În cazul în care se înregistrează astfel de obligaţii restante, beneficiarul se obligă să le achite din ajutorul acordat în cadrul programului.

SURPRIZĂ Miliardarul David Fattal, ex-ospătar, azi proprietarul celui mai mare grup hotelier din Israel, cu Leonardo, Herods, Rothschild în portofoliu, ratează intrarea în România și pierde avansul pentru Golden Tulip din centrul Bucureștiului CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ Miliardarul David Fattal, ex-ospătar, azi proprietarul celui mai mare grup hotelier din Israel, cu Leonardo, Herods, Rothschild în portofoliu, ratează intrarea în România și pierde avansul pentru Golden Tulip din centrul Bucureștiului

Pentru ”desfășurarea mult mai rapidă a plății” în cadrul schemei de ajutor de stat, un alt amendament lasă posibilitatea aplicanților de a opta pentru primirea grantului în conturi deschise la bănci comerciale care vor fi selectate drept parteneri în program, în baza unei proceduri transparente și nediscriminatorii.

Astfel, dacă acum prevede această opțiune pentru firmele care nu pot deschide conturi la Trezorerie, ordonanța a fost modificată pentru preciza că băncile, la care sunt deschise conturile, ”vor fi partenere în derularea schemei și vor fi selectate printr-o procedură deschisă, transparentă, nediscriminatorie, necondiționată și suficient promovată”.

”Între Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și organizația/organizațiile ori instituția/instituțiile de drept privat selectată/selectate, denumită/denumite în continuare institutie/instituții parteneră/partenere, se încheie o convenție de colaborare în baza căreia se derulează măsura de ajutor. Instituțiile partenere selecționate au calitatea de agenție de implementare a ajutoarelor de stat și pot acorda din surse proprii facilități de creditare pentru societățile aplicante în cadrul schemei”, prevede amendamentul.

Acum, ordonanța prevede plata direct de la buget a ajutorului, dar, totodată, stabilește că: ”Dacă valoarea însumată a cererilor de finanțare aprobate depășește valoarea creditului de angajament sau bugetar alocat cu această destinație, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporțional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanțare aprobate”.

Prin urmare, este posibil ca astfel guvernanții să ofere și băncilor opțiunea de a finanța diferența în cazul, foarte probabil, în care bugetul schemei nu va fi pe măsura cererilor.

Toate instituțiile de stat ar urma să implementeze plata online a taxelor, impozitelor și a altor obligații. Măsura - obligatorie și pentru serviciile de utilitate publică CITEȘTE ȘI Toate instituțiile de stat ar urma să implementeze plata online a taxelor, impozitelor și a altor obligații. Măsura - obligatorie și pentru serviciile de utilitate publică

Modificările adoptate în Camera Deputaților

Schema de ajutor stat pentru compensarea pierderilor din industria HoReCa și turism a fost completată cu organizatorii de evenimente, conferințe, târguri și expoziții (CAEN 8230).

”Sectorul cultural creativ a fost închis în totalitate sau parțial, astfel, în cazul în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile depășea 1,5/1000 locuitori nu s-au mai desfășurat deloc evenimente în aer liber, iar peste la un coeficient de peste 3/1000 au fost suspendate toate evenimentele culturale. Toate companiile care activează în domenii care impun interacțiunea cu publicul au în continuare o prognoză negativă pentru anul 2021. Firmele cu codurile CAEN menționate au avut pierderi în anul 2020, iar marile festivaluri și evenimente culturale au fost amânate pentru anul 2021”, arată aleșii.

În consecință, deputații au modificat și numărul estimat al schemei, de la 73.211 la 74.000 de beneficiari, fiind inclusă astfel finanțare pentru aproape 6.800 de organizatori de evenimente.

UPDATE 20,17 În ciuda afirmațiilor aleșilor, Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (AROC) a transmis miercuri seară că sectorul organizatorilor de concerte și evenimente culturale nu va primi în urma acestor modificări ajutor din partea statului român. 

AROC arată că, într-adevăr, în această schemă de ajutor au fost adăugați, în urma votului din Parlament, organizatorii de expoziții, târguri și congrese - operatorii economici care activează sub codul CAEN 8230.

”Organizatorii de concerte și evenimente culturale activează sub codurile CAEN 9001, 9002, 9003, 9004, 9321, 9329 și chiar 4791 (limitat la vânzarea de bilete pentru evenimente culturale), pentru care AROC și întreg sectorul cultural au cerut în repetate rânduri ajutor”, se arată într-un comunicat remis News.ro.

Niciun dosar aprobat în programul Rabla. Ministru - \ CITEȘTE ȘI Niciun dosar aprobat în programul Rabla. Ministru - "Sistemul este unul birocratic, așa l-am găsit.". Și nici nu l-a schimbat

Conform ultimei ordonanțe a Guvernului, beneficiarii unor sume mai mari de 200.000 euro au obligația menținerii activității 24 luni de la data plății sumelor, pentru beneficiarii sumelor mai mici obligația fiind de 12 luni.

Deputații au decis însă revenirea la termenele inițiale din schema de ajutor, de 6 și 12 luni, argumentâd că trebuie luat în calcul a specificul unor unități de primire turistică sau de alimentație publică cu caracter sezonier de pe litoral sau de la munte, care nici înainte de pandemia de Covid-19 nu aveau activitate în afara sezonului.

”Beneficiarii schemei de ajutor de stat prevăzute de prezenta ordonanță de urgență au obligația menținerii activității pentru care au obținut finanțare pentru cel puțin 6 luni sau 12 de luni de la data primei plății , în cazul în care valoarea grantului este mai mare de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, dacă prin acte normative nu se instituie restricții de natură a impune suspendarea ori întreruperea activității comerciale. Perioada de suspendare ori întrerupere a activității comerciale nu se ia în calcul la determinarea termenului de 6 luni, respectiv 12 de luni de la data primei plăți”, prevede forma votată în Parlament.

Un polițist îi scrie ministrului că uniforma este ”total depășită”: Am petrecut jumătate din program cu pantalonii rupți între picioare și nu numai! CITEȘTE ȘI Un polițist îi scrie ministrului că uniforma este ”total depășită”: Am petrecut jumătate din program cu pantalonii rupți între picioare și nu numai!

Acum, ordonanța în vigoare prevede că ”din grantul acordat beneficiarii pot achita obligațiile fiscale, precum și alte creanțe bugetare administrate de organul fiscal central, care se înregistrează la plată după data acordării ajutorului de stat și până la expirarea perioadei de 12 luni, respectiv 24 de luni”.

Deputații arată însă că ”nu este clar motivul pentru care nu pot fi achitate și alte obligații fiscale decât cele administrate de ANAF” și, prin urmare, au dat posibilitatea achitării din finanțarea obținută a oricăror alte obligații la buget, cu respectarea noilor termene.

”Din grantul acordat beneficiarii pot achita obligații fiscale și alte creanțe bugetare care se înregistrează la plată după data acordării ajutorului de stat și până la expirarea perioadei de 6 luni, respectiv 12 luni de la data primei plăți”.

viewscnt
Afla mai multe despre
turism
horeca
modificare
conditii
eligibil
verificare
banci
activitate
mentinere
termen
rectificare
partener
credit
schema
compensare
ajutor
parlament