Decizie finală: Pungile din plastic subțire cu mâner, interzise definitiv în comerț

Decizie finală: Pungile din plastic subțire cu mâner, interzise definitiv în comerț
scris 14 mar 2018

Introducerea pe piața națională, începând cu 1 iulie anul acesta, și comercializarea, de la 1 ianuarie 2019, a pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire cu mâner, este decizia finală de astăzi a Parlamentului. Comercianții vor putea pune în continuare pe piață pungi, chiar și de plastic, dar reutilizabile, în vederea reducerii deșeurilor de plastic.

Proiectul a fost astăzi adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, și urmează să fie promulgat de președintele Iohannis. 

Urmărește-ne și pe Google News

Profit.ro a prezentat în premieră acest proiect, subliniind că România trebuia ca până la 27 noiembrie 2016 să implementeze Directiva (UE) 2015/720 a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2015 de modificare a Directivei 94/62/CE în ceea ce privește reducerea consumului de pungi de transport din plastic subțire.

De altfel, România a primit, anul trecut, un aviz motivat de la Bruxelles, prin care Comisia cere țării noastre să finalizeze transpunerea normelor UE privind pungile subțiri de transport din plastic.

Transport în comun as smart as possible CITEȘTE ȘI Transport în comun as smart as possible

Astfel, începând cu 1 iulie 2018, va fi interzisă introducerea pe piața națională a pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire cu mâner.

Începând cu 1 ianuarie 2019, comercializarea pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire cu mâner va fi de asemenea interzisă.

Interdicția vizează pungile de transport din plastic cu grosimea peretelui mai mică de 50 de microni. 

Pe lângă interzicerea pungilor de plastic subțiri, noua regulă stabilește că operatorii economici care introduc pe piață ambalaje trebuie să respecte, la fabricarea de ambalaje, cerințele esențiale privind caracterul reutilizabil al ambalajelor.

EXCLUSIV Noile reglementări privind parteneriatul public-privat au fost adoptate deși mediul de afaceri reclamă că sunt inaplicabile și anulează șansele realizării oricărui proiect PPP CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Noile reglementări privind parteneriatul public-privat au fost adoptate deși mediul de afaceri reclamă că sunt inaplicabile și anulează șansele realizării oricărui proiect PPP

Mai mult, comercianții vor trebui să aplice, pentru orice tip de ambalaj pentru transport, sistemul depozit, prin care clienții au dreptul să returneze ambalajul în schimbul unei sume pentru acesta. Firmele vor fi obligate să informeze consumatorii asupra sistemului de colectare și returnare a valorii de depozit plătită pentru acestea.

Proiectul de lege prevede totodată că operatorii economici care introduc pe piața națională produse ambalate în ambalaje reutilizabile și operatorii economici care comercializează pungi de transport din plastic sunt obligați să organizeze un sistem pentru colectarea ambalajelor reutilizabile și a pungilor de transport din plastic de la utilizatori sau consumatorii finali.

Noua ”taxă pe stâlp” pregătită de autorități: Turnurile turbinelor eoliene - incluse în categoria clădirilor pentru a putea fi impozitate CITEȘTE ȘI Noua ”taxă pe stâlp” pregătită de autorități: Turnurile turbinelor eoliene - incluse în categoria clădirilor pentru a putea fi impozitate

Autoritățile europene consideră că nivelul actual al consumului de pungi de transport din plastic creează cantități ridicate de deșeuri abandonate și implică utilizarea ineficientă a resurselor și se preconizează că, dacă nu se iau măsuri, consumul va crește.

Deșeurile provenite din pungile de transport din plastic abandonate conduc la poluarea mediului și agravează problema răspândită a deșeurilor abandonate din corpurile de apă, amenințând ecosistemele acvatice din întreaga lume. Măsurile care trebuie luate pentru a reduce consumul de pungi de transport din plastic ar trebui să ducă la o reducere durabilă a consumului de pungi de transport din plastic subțire, și nu la o creștere globală a generării de ambalaje.

viewscnt
Afla mai multe despre
pungi
plastic
subtire
comert
reutilizabil
ambalaj
guvern
comisia europeana
parlament