Retailerul polonez alimentar de proximitate Zabka, cel mai important de pe această piață, intrat anul trecut în România prin preluarea distribuitorul FMCG DRIM și care tocmai a lansat acum primele cinci unități de pe piața națională, în București, a ieșit cu magazine și în afara Bucureștiului, la Pitești, Profit.ro a anunțat în iunie că primele magazine din afara capitalei urmează să fie deschise în Constanța, Craiova și Pitești, lansând deja anunțuri de recrutare în acest sens.
Pentru poziția de Antreprenor Magazin, salariul indicat este de 10.000 - 15.000 lei net pe lună.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
“Nu avem încă o dată stabilită, dar vor fi sigur tot în București. Încă 2-3 rânduri de magazine vor fi tot în București și sunt câteva deja în proces de remodelare. Ne uităm la toate orașele mari, suntem în negocieri, dar nu avem nimic confirmat”, a transmis anterior Radu Trandafir, directorul general al Froo Romania Retail, răspunzând unor întrebări Profit.ro.
România este o piață importantă în Europa Centrală și de Est, cu o populație de peste 19 milioane de locuitori, ceea ce o face a doua cea mai mare piață de consum din regiune, a afirmat Anna Grabowska, directorul general al Zabka International, în conferința de lansare a retailerului în România.
Potrivit reprezentantului grupului polonez, profilul de consumator este similar cu cel din Polonia, fiind apreciate magazinele mici, de proximitate, pentru cumpărături spontane, destinate consumului imediat.
CITEȘTE ȘI Caroli: Continuă presiunile pe costuri. Planurile companiei privind investițiile, adaptarea producției și exporturileÎn Polonia, Zabka deschide cu un ritm de 3 magazine pe zi, care poate fi atins și în România, spune Grabowska.
Sub brandul Froo se plănuiește să deschidă magazine în marile orașe din România, având suprafețe între 50 și 70 mp.
În magazinele lanțului, peste 80% din sortiment este format din mărci românești cunoscute și apreciate și mărci internaționale provenite de la furnizori români.
CITEȘTE ȘI FOTO Kaufland retrage un produs, suspiciune de infectare cu Listeria Monocytogenes“Nu avem încă un target stabilit pentru acest an privind numărul de magazine, este încă prea devreme, suntem la început, învățăm și lucrurile se schimbă permanent. (…) Totul la noi este flexibil. Suntem ca un start-up, lucrurile se schimbă rapid”, spune Trandafir.
Zabka a deschis primele magazine din România, sub brandul Froo, în luna iunie, după ce, cum a anunțat Profit.ro, și-a alimentat compania din România cu aproape 20 de milioane euro pentru deschiderea primelor magazine pe piața locală.
Profit.ro a anunțat recent că retailerul a fixat deschiderea primelor magazine alimentare în România, ținta pentru anul acesta fiind deschiderea unui număr de 200 de spații.
Aceasta este prima investiție majoră a lanțului în afara Poloniei.
Recent, compania poloneză, parte a CVC Capital Partners, și-a propus să devină cel mai mare operator din lume, devansând Amazon.