Clienții eMAG, pregătiți să încingă grătarele și să petreacă activ minivacanța de 1 Mai

Clienții eMAG, pregătiți să încingă grătarele și să petreacă activ minivacanța de 1 Mai

Irina Pencea, General Manager eMAG România

scris 28 apr 2023

Vremea schimbătoare din ultimele zile nu i-a descurajat pe clienții eMAG să se pregătească pentru weekendul prelungit de 1 Mai cumpărând grătare, creme de protecție solară și accesorii pentru terasă și grădină, dar și produse pentru activități în aer liber.

Astfel, în ultima săptămână, ei au comandat cu peste 40% mai multe creme de protecție solară și cu 33% mai multe grătare decât în aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, oamenii se pregătesc de  amenajarea spațiului exterior, astfel că numărul de comenzi de accesorii pentru terasă și grădină a înregistrat o creștere cu 10% față de anul trecut. Printre cele mai căutate produse sunt pietrele decorative, fântânile arteziene, suporturile pentru plante și bordurile pentru grădină.

Urmărește-ne și pe Google News

„Minivacanța de 1 Mai reprezintă și debutul pregătirilor pentru sezonul cald și pentru mai mult timp petrecut aer liber. Acest aspect este relevat și de vânzările crescute, în ultimele zile, atât pentru articole pentru grădinărit, cât și pentru activități în natură și sportive. De la an la an, tot mai mulți oameni descoperă că pot găsi cu ușurință pe eMAG produse pentru toate nevoile și pentru toate momentele din viața lor,” a spus Irina Pencea, General Manager eMAG România.

Anul acesta, cele mai căutate grătare sunt cele pe lemn sau pe cărbune, iar cele mai multe comenzi au fost plasate din București, Ilfov, Cluj, Timiș, Iași, Constanța și Prahova. Cea mai mare investiție într-un grătar de grădină a fost făcută de un client din Timișoara, care a plătit peste 15.000 de lei pentru un produs confecționat din material refractar și dotat cu ustensile de grătar și grill de inox.

Zile active pe bicicletă și activități outdoor

Pentru mulți, zilele libere sunt și prilej de mai multă mișcare, iar acest lucru se reflectă în vânzările de accesorii pentru biciclete sau echipamente și încălțăminte sport cu o săptămână înainte de Ziua Muncii. Astfel, vânzările pentru lanțurile de bicicletă s-au dublat, cererea pentru suporturile de depozitare pentru biciclete a crescut cu 98%, iar vânzările pentru schimbătoarele de viteză au crescut cu 73%. Bicicletele pentru copii sunt căutate, și ele, înregistrând vânzări în creștere cu 37% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Companie românească fondată în anul 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând cu succes modelul local în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă tot mai mare de produse furnizate împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în patru aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plăți ca  Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro

viewscnt
Afla mai multe despre
emag
1 mai