Bompard a anunțat, la finele anului 2024, o revizuire strategică a întregului portofoliu de afaceri, cu scopul de a crește profitabilitatea pe piețele principale.
Oferta proprietarilor Dedeman pentru magazinele Carrefour a fost anunțată anterior în premieră de Profit.ro.
De achiziția activelor Carrefour în România au fost interesate și companiile Zabka (deținătorul brandului de magazine Froo) și Auchan, a relatat anterior Profit.ro pe surse.
Carrefour a intrat în România în 2001 - la inaugurarea primului magazin, din cartierul bucureștean Militari, fiind prezent chiar premierul de atunci, Adrian Năstase - fiind unul dintre primii retaileri moderni care au pus România pe harta afacerilor lor.
Acum, noul proprietar, Pavăl Holding, controlat de frații Pavăl, proprietarul Dedeman, spune că că va păstra - cel puțin în primă fază - brandul Carrefour, o procedură rar întâlnită în astfel de tranzacții.
Date Profit.ro relevă că firma Dedeman SRL are deja pe numele său o marcă denumită KORRA, înregistrată și pentru lanțuri de magazine.
Marca a fost înregistrată încă din 2007 și este valabilă până în iunie 2027 (neputând fi văzut dacă marca a fost înregistrată atunci tot de Dedeman SRL sau cumpărată recent de la proprietar).
Contactați de Profit.ro, reprezentanții Dedeman nu au răspuns până la acest moment.
Înainte de a vinde magazinele din România către proprietarii Dedeman, Carrefour a preluat hipermarketurile cora, de la grupul belgian Louiz Delhaize, incluzând 10 hipermarketuri și 8 magazine de proximitate Cora Urban, precum și aproximativ 2.400 de angajați.
Astăzi, rețeaua Carrefour din România include 478 de magazine, în timp ce în Polonia și Argentina operează o rețea de 759, respectiv 709 de magazine.
Carrefour estimează vânzări nete de 2,77 miliarde de euro în România pentru anul 2025, în scădere ușoară de la 2,8 miliarde de euro în 2024. Profitul EBITDA (înainte de taxe, dobânzi, depreciere și amortizare) este preconizat la 173 milioane de euro, iar venitul operațional recurent (ROI) este estimat la 29 milioane de euro.
Contractele de leasing din România, clasificate sub normele IFRS 16, sunt evaluate la 308 milioane de euro.
“Vânzarea Carrefour România reflectă progresul solid al procesului de revizuire a portofoliului inițiat la începutul anului 2025. În urma tranzacțiilor semnificative finalizate în ultimele 12 luni - în special preluarea tuturor participațiilor minoritare în Carrefour Brazilia și vânzarea Carrefour Italia - grupul își continuă transformarea și se concentrează asupra celor trei piețe strategice principale”, a declarat CEO-ul Bompard.
“Am urmărit dintotdeauna cu interes evoluția modelului de business dezvoltat de Carrefour. Ideea de a reuni o ofertă extinsă de produse într-un singur loc a reprezentat un reper important pentru noi și ne-a inspirat inclusiv în modul în care am dezvoltat Dedeman. Totodată, Carrefour România a deschis drumuri importante în relația cu producătorii locali, promovând autenticitatea produselor românești.
Este o filosofie în care ne regăsim pe deplin deoarece un business sănătos crește doar alături de comunitatea care îl susține”, a comentat tranzacția propusă Dragoș Pavăl, Președinte Pavăl Holding și Dedeman.
Bompard a anunțat, la finele anului 2024, o revizuire strategică a întregului portofoliu de afaceri, cu scopul de a crește profitabilitatea pe piețele principale.
Prima măsură luată în cadrul revizuirii, anunțată tot atunci, a fost majorarea la 100% a deținerii în subsidiara din Brazilia, de la o participație de 67,4%, tranzacție finalizată în aprilie 2025, în schimbul a circa 1 miliard de euro.
Vânzările Carrefour pe piața braziliană au atins 18,8 miliarde de euro net în 2024, în scădere de la 19,3 miliarde de euro în 2023. Brazilia este a doua mare piață pentru Carrefour, după Franța (vânzări nete de 39,4 miliarde de euro în 2024).
Câteva luni mai târziu, în iulie, Carrefour anunța vânzarea operațiunilor din Italia, a patra mare piață europeană pentru grup, cu vânzări nete de 3,74 miliarde de euro în 2024 și o rețea de 1.188 de magazine.
Subsidiara italiană înregistra pierderi operaționale, în contextul unui mediu economic “dificil și competitiv”, a transmis atunci grupul. Carrefour a înregistrat o pierdere de 240 de milioane de euro din vânzarea afacerii din Italia.
Grupul francez a început, ulterior, procedurile pentru a se retrage și din Polonia, Argentina și România, urmând să rămână cu o prezență directă doar în Franța (6.727 magazine la finele lunii septembrie), Spania (1.567 magazine), Belgia (705 magazine) și Brazilia (720 magazine).
În decembrie, presa belgiană a relatat, însă, că francezii analizează și vânzarea subsidiarei din Belgia, care înregistrează pierderi operaționale de mai mulți ani și nu mai este considerată o prioritate pentru grup.
Carrefour a negat oficial informațiile, catalogându-le drept speculații.
În afara piețelor menționate, grupul este prezent, prin francize, în peste 30 de țări, ajungând la o rețea internațională de peste 3.000 de magazine în octombrie 2025. În ianuarie, grupul a intrat în Etiopia, prin intermediul unui parteneriat încheiat cu un retailer local.
În 2024, grupul francez a obținut venituri de 94,6 miliarde euro.
Rețeaua de magazine integrate are peste 300.000 de angajați. În total, peste 500.000 de persoane lucrează sub brandul Carrefour la nivel mondial.


















