ANPC introduce, de la 1 septembrie, cazierul contravențional pentru agenții economici

ANPC introduce, de la 1 septembrie, cazierul contravențional pentru agenții economici
scris 29 aug 2019

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va introduce, începând cu data de 1 septembrie 2019, cazierul contravențional, document ce va permite identificarea operatorilor economici și a faptelor pentru care s-au aplicat avertismente, astfel încât la o nouă încălcare, aceasta să nu mai fie repetată.

'Măsurile anunțate se înscriu în abordarea de control unitară la nivel național și în politica de toleranță zero a ANPC față de încălcările legislației de către comercianți, în special în privința celor repetate. Nu mai vrem să ignorăm 'perseverența' unor comercianți în a produce iar și iar aceleași neplăceri consumatorilor și suntem gata să le arătăm acestora că și Autoritatea este gata să persevereze și să performeze în a le opri orice încercare de încălcare a legii', a declarat Horia-Miron Constantinescu, președintele ANPC, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Bacșișul în hoteluri și restaurante: Unii au zero lei, alții trec de 1.000 de euro lunar CITEȘTE ȘI Bacșișul în hoteluri și restaurante: Unii au zero lei, alții trec de 1.000 de euro lunar

La stabilirea sancțiunii, în cazul în care se constată că pentru aceeași abatere operatorul economic a mai fost sancționat cu avertisment, agentul constatator va avea în vedere cazierul contravențional.

"În acord cu hotărârile pronunțate de către instanțele de judecată, în cauzele din domeniul protecției consumatorilor, ce au în vedere principiul proporționalității aplicării sancțiunii, conform căruia "dacă operatorul economic a mai fost sancționat anterior cu avertisment se au în vedere și circumstanțele personale ale contravenientului", sens în care, se poate aplica sancțiunea cu amendă contravențională. La stabilirea sancțiunii, în cazul în care se constată că pentru aceeași abatere operatorul economic a mai fost sancționat cu avertisment, agentul constatator va avea în vedere cazierul contravențional, precum și aplicarea eventualelor sancțiuni contravenționale complementare", precizează instituția.

Cazierul contravențional se va implementa începând cu data de 1 septembrie 2019 și va permite identificarea operatorilor economici și a faptelor pentru care s-au aplicat sancțiuni sub formă de avertismente. În acest fel, o nouă încălcare a legii nu mai poate fi repetată.

"Experiența dobândită în cadrul controalelor realizate de către comisarii ANPC în decursul timpului a arătat că probele (foto și video) obținute în aceste situații au fost esențiale în câștigarea unor procese în instanță, în baza proceselor verbale de constatare a contravenției încheiate cu această ocazie. ANPC respectă prevederile legale în ceea ce privește legislația în vigoare modificând procedura de control prin luarea unor măsuri legale necesare pentru a asigura că filmarea și fotografierea în cadrul actului de control devin obligatorii, doar cu informarea comerciantului, și fără a i se solicita acestuia un acord prealabil în vedere preconstituirii de probe", notează Autoritatea de control.

ANPC precizează că va lua toate măsurile necesare în vederea asigurării că toate echipele de control sunt dotate din punct de vedere tehnic cu echipamente necesare pentru filmare și fotografiere. 

viewscnt
Afla mai multe despre
autoritatea națională pentru protecția consumatorilor
cazier contravențional