ANPC interzice vânzarea alimentelor cu etichetă-semafor de la 1 noiembrie. Decizia a generat scandal

ANPC interzice vânzarea alimentelor cu etichetă-semafor de la 1 noiembrie. Decizia a generat scandal
scris 18 oct 2022

Scandal în industria alimentară din cauza etichetelor nutri-score, cunoscute și sub denumirea de etichete semafor, care ne arată prin litere și culori care sunt produsele bogate în zahăr, sare și grăsimi. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a decis să interzică începând din luna noiembrie vânzarea alimentelor care au această etichetă, pe motiv că măsura este discriminatorie pentru producători.

Decizia a iscat, însă, nemulțumiri chiar în rândul unor producători autohtoni. Spun că măsura este păguboasă, în condițiile în care deja și-au comandat etichete pentru următoarele luni arată Digi 24.

Urmărește-ne și pe Google News
Burger King a încheiat un nou acord de franciză, cu firma de investiții având în spate și fondatorul AmRest, pentru o extindere puternică. Care este prima țintă CITEȘTE ȘI Burger King a încheiat un nou acord de franciză, cu firma de investiții având în spate și fondatorul AmRest, pentru o extindere puternică. Care este prima țintă

„Un nordic nu poate mânca ceea ce mănâncă un cetățean european din sudul acestui continent, pentru că au nevoie de aporturi valorice diferite, au nevoie de o cu totul altă alimentație, doar pentru a rezista climei în care aceștia locuiesc. Este adevărat că nici cel din sud nu trebuie să mănânce carne de ren. Și atunci intreb: carnea de ren în sud va fi notată cu D și în nord va fi notata cu A? Iată că toate aceste abordări au nevoie de o etalonare, de o abordare unitară la nivelul Comisiei Europene și abia după aceea vom putea ști dacă și în ce manieră vom putea transmite aceste informatii consumatorului”, spune Horia Constantinescu, președinte ANPC.

„Orice producător știe că se comandă un număr mai mare de etichete, pentru o anumită perioadă. Aveam etichetele comandate... comanzi mai mult plătești mai puțin. Ne-am văzut în situația în care suntem obligați să tăiem cu negru”, spune un producător.

Ce indică eticheta nutri-score (eticheta semafor)

Nutri-score este o etichetă, pe lângă cea obligatorie, care informează consumatorul, într-o formă simplificată, asupra calității nutriționale a produsului. Sunt 5 litere de la A la E și 5 culori. Verdele indică alimentele pe care le putem consuma des și în cantități mari, adică produsele cu cea mai înaltă valoare nutrițională, galbenul înseamnă prudență, iar la portocaliu și roșu consumul trebuie să fie limitat.

Burger King a încheiat un nou acord de franciză, cu firma de investiții având în spate și fondatorul AmRest, pentru o extindere puternică. Care este prima țintă CITEȘTE ȘI Burger King a încheiat un nou acord de franciză, cu firma de investiții având în spate și fondatorul AmRest, pentru o extindere puternică. Care este prima țintă

Măsurătorile nutri-score se fac pentru o sută de grame sau o sută de mililitri de produs și sunt luate în calcul două componente. Pe de o parte, sunt aspectele care cresc calitatea produsului - conținutul de fibre, conținutul de proteine, conținutul de fructe/legume, iar pe de altă parte, aspectele care scad calitatea - valoarea energetică, conținutul de sare, conținutul de zahăr și conținutul de grăsimi saturate.

La noi, etichetarea produselor alimentare cu scala semafor a rămas la latitudinea producătorilor, nu este obligatorie, iar cine a considerat că este în avantajul său, a pus-o pe produse. Însă numai după realizarea unor analize în laborator care să arate câte calorii are produsul.

Ideea inscripționării produselor alimentare cu eticheta semafor a apărut în Europa la cererea Organizației Mondiale a Sănătății, care a cerut Comisiei Europene să introducă în statele membre o etichetă ușor de înțeles, care să le spună consumatorilor cât de sănătos este un produs.

viewscnt
Afla mai multe despre
anpc
alimente